COD GALBEN: 22-01-2022 ora 11 Intre 23 ianuarie, ora 10 – 24 ianuarie, ora 10 se va semnala ninsori temporar viscolite

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Singapore nu va mai plăti cheltuielile de spitalizare ale pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus care au refuzat să se vaccineze, au anunţat marţi autorităţile din acest oraş-stat din Asia de Sud-Est, unde sistemul medical se află sub presiune din cauza creşterii numărului de infectări, informează AFP.

Singapore se confruntă cu cel mai grav val de infectări de la începutul pandemiei, înregistrând zilnic între 2.000-3.000 de cazuri noi şi câteva decese.

"Persoanele care nu sunt vaccinate reprezintă o majoritate consecventă în rândul pacienţilor care necesită îngrijiri intensive şi contribuie într-o manieră disproporţionată la presiunea care apasă pe infrastructurile noastre sanitare", a subliniat Ministerul Sănătăţii din Singapore într-un comunicat.

Guvernul local a asigurat până acum plata cheltuielilor medicale pentru cetăţenii din Singapore şi pentru unii dintre rezidenţii infectaţi cu noul coronavirus, cu excepţia persoanelor testate pozitiv imediat după ce au revenit în ţară după o călătorie în străinătate.

Însă din 8 decembrie, autorităţile centrale vor începe să emită facturi pe numele pacienţilor diagnosticaţi cu COVID-19, care au refuzat să se vaccineze.

Aceşti pacienţi vor putea în continuare să beneficieze de o asigurare medicală privată pentru ca facturile lor să fie rambursate.

Cheltuielile de spitalizare ale persoanelor care nu au putut să fie vaccinate din motive medicale şi cele ale copiilor cu vârste mai mici de 12 ani vor fi în continuare achitate de statul asiatic.

Singapore înregistrează una dintre cele mai mari rate de vaccinare din lume împotriva COVID-19, după ce 85% din totalul celor 5,5 milioane de locuitori s-au vaccinat deja cu schemă completă.

Acest oraş-stat a reuşit să controleze răspândirea noului coronavirus la începutul pandemiei prin măsuri foarte stricte, însă numărul infectărilor a crescut foarte mult în perioada recentă din cauza variantei Delta şi a unei noi politici guvernamentale de coabitare cu noul coronavirus. AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu; editor: Mihaela Nicolaescu, editor online: Anda Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.