

Angajaţii publici din oraşul New York vor fi obligaţi să se vaccineze împotriva COVID-19 până la sfârşitul săptămânii viitoare sau, în caz contrar, vor fi trimişi în concediu fără plată, a declarat miercuri Bill de Blasio, primarul oraşului cu cel mai mare număr de locuitori din SUA, relatează Reuters.
Funcţionarii publici vor primi 500 de dolari la imunizarea cu prima doză de vaccin anti-COVID într-o locaţie administrată de municipalitate până vineri, 29 octombrie, la ora 17:00. După această dată, angajaţii vor fi obligaţi să prezinte dovada imunizării cu cel puţin o doză de vaccin, a afirmat de Blasio într-un comunicat.
"Nu există un privilegiu mai mare decât să fii în slujba oamenilor din New York şi acest privilegiu vine cu responsabilitatea
de a asigura siguranţa ta şi a comunităţii tale", a mai spus el.
Un procent de 71% din toţi cei 160.000 de angajaţi publici din New York au primit deja cel puţin o doză de vaccin, a precizat Bill de Blasio.
Angajaţii publici din educaţie şi sănătate din New York au fost deja obligaţi să se vaccineze din septembrie. Rata de vaccinare în aceste sectoare este de cel puţin 95%, a mai spus de Blasio. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Moise, editor: Codruţ Bălu, editor online: Gabriela Badea)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |