Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Compania americană United Airlines, care a cerut la începutul lunii august angajaţilor săi să se vaccineze împotriva COVID-19, a anunţat marţi că se pregăteşte să concedieze 593 de persoane care nu au furnizat dovada vaccinării, informează AFP.

Dintre cei aproximativ 67.000 de angajaţi ai companiei, mai puţin de 3%, adică aproximativ 2.000, au solicitat o scutire medicală sau religioasă. Din restul angajaţilor, peste 99% au ales să se vaccineze.

"Am solicitat vaccinarea pentru toţi angajaţii United Airlines din Statele Unite dintr-un motiv simplu: să asigurăm siguranţa angajaţilor noştri", au precizat, într-un mesaj public, CEO-ul companiei, Scott Kirby, şi directorul pentru afaceri publice, Brett Hart.

"Iar adevărul este că toată lumea este mai în siguranţă atunci când toţi sunt vaccinaţi şi a cere vaccinarea funcţioneze", au adăugat ei.

În cazul celor 593 de angajaţi care nu au furnizat dovada vaccinării, compania va iniţia un proces de concediere în conformitate cu o procedură negociată cu sindicatele.

"A fost o decizie incredibil de dificilă, dar asigurarea siguranţei echipei noastre a fost întotdeauna prioritatea noastră principală", conform sursei citate.

Kirby anunţase încă din ianuarie că are în vedere să impună vaccinarea tuturor angajaţilor companiei de pe teritoriul SUA.

Angajatorii au dreptul să solicite vaccinarea angajaţilor care se deplasează la locul de muncă, cu excepţia cazurilor în care sunt prezentate motivaţii medicale sau obiecţii de natură religioasă", potrivit agenţiei federale americane pentru aplicarea legilor împotriva discriminării la locul de muncă (EEOC).

United Airlines prevăzuse iniţial să-i treacă în concediu fără plată, începând cu 2 octombrie, pe angajaţii cărora li s-a acordat scutiri. Însă deoarece se află în desfăşurare o procedură judiciară iniţiată de angajaţii cărora li s-a refuzat scutirea, aceştia rămân deocamdată în cadrul companiei până pe 15 octombrie, în aşteptarea unei decizii. AGERPRES/(AS - autor: Raluca Anghel, editor online: Alexandru Cojocaru)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.