Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Responsabilii sanitari din cele patru provincii ale Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord au recomandat luni vaccinarea anti-COVID-19 cu o singură doză de vaccin Pfizer/BioNTech a copiilor cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani, ţinând cont de impactul pandemiei asupra educaţiei şi de riscul formării unor focare în şcoli sau care au originea în şcoli ca urmare a transmiterii uşoare a variantei Delta a coronavirusului în grupuri numeroase, relatează agenţiile DPA şi AFP.

Vaccinarea va putea permite ''diminuarea (dar nu şi eliminarea) perturbărilor în învăţământ'', mai ales că ''efectele perturbărilor, sau a incertitudinii, procesului educaţional asupra sănătăţii psihice sunt bine-cunoscute'', notează în recomandarea lor medicii-şefi din Anglia, Scoţia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord.

''COVID-19 este o boală care se poate transmite foarte eficient prin evenimente cu participare numeroasă, în special varianta Delta'', atenţionează responsabilii sanitari britanici. Prin urmare, explică ei, ''vaccinarea unui procent semnificativ de elevi poate reduce probabilitatea ca asemenea evenimente să provoace focare în şcoli, sau asociate şcolilor''.

Această recomandare, pe care cei patru responsabili sanitari britanici o argumentează prin ''raţiuni de sănătate publică'', este contrară celei emise anterior de un comitet de experţi care supervizează campania de vaccinare în Regatul Unit şi care a apreciat că pentru copiii sănătoşi COVID-19 implică un risc redus, iar vaccinarea lor ar avea doar un efect marginal. Revine acum guvernelor celor patru provincii care compun Regatul Unit să decidă cum vor proceda.

Cât despre administrarea şi a celei de-a doua doze de vaccin Pfizer/BioNTech copiilor cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani, cei patru medici-şefi menţionează că aceasta ar trebui avută în vedere atunci când în lume vor fi disponibile mai multe date.AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Codruţ Bălu, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.