Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Saadi Gaddafi, fiul fostului lider libian Muammar Gaddafi, deţinut într-o închisoare din capitala Tripoli din 2014, a fost eliberat în urma unei hotărâri judecătoreşti datând de câţiva ani, potrivit unei surse din Ministerul Justiţiei, relatează AFP.

''Saadi Muammar Gaddafi a fost eliberat din închisoare ca urmare a executării unei hotărâri judecătoreşti'' emise în urmă cu câţiva ani, a declarat duminică pentru AFP o sursă a Ministerului Justiţiei, fără a preciza dacă el se află încă în Libia.

Numeroase mass-media locale au indicat duminică seara că Saadi Gaddafi a părăsit deja teritoriul libian cu un zbor către Turcia.

Contactată de AFP, o sursă din biroul procurorului general a afirmat că fiul lui Gaddafi a fost eliberat la recomandarea procurorului.

''Procurorul a cerut, în urmă cu câteva luni, executarea deciziei privind eliberarea lui Saadi Gaddafi de îndată ce au fost îndeplinite toate condiţiile necesare'', a precizat sursa citată, reamintind că el este ''liber să rămână sau să plece''.

Extrădat din Niger la 6 martie 2014, Saadi Gaddafi, în vârstă de 47 de ani, a fost judecat şi achitat în aprilie 2018 de Curtea de Apel din Tripoli pentru asasinarea în 2005 a unui fost antrenor al clubului de fotbal Al-Ittihad din Tripoli, Bachir Rayani.

De asemenea, el urma să fie judecat pentru presupusa sa implicare în reprimarea sângeroasă a revoltei care a pus capăt regimului tatălui său Muammar Gaddafi, în 2011. AGERPRES/(AS - autor: Violeta Gheorghe, editor online: Andreea Preda)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.