Autorităţile austriece au anunţat miercuri deschiderea unei anchete după ce s-a constatat o scurgere de informaţii din zeci de mii de rezultate pozitive la testul pentru COVID-19 în regiunea Tirol, relatează AFP.
Un total de 24.000 de documente, între care nume, adrese şi alte date cu caracter personal, inclusiv cele ale mai multor politicieni cunoscuţi, au fost dezvăluite media, potrivit Comisiei pentru protecţia datelor.
"Ancheta este la început", a declarat pentru AFP directorul adjunct al comisiei Matthias Schmidl, adăugând că este prematur să se afle exact ceea ce s-a întâmplat.
Potrivit canalului public ORF şi cotidianului Der Standard, care au avut acces la date, fostul director al companiei HG Lab Truck (o filială a HG Pharma), însărcinat cu efectuarea testelor în Tirol, este cel responsabil de această scurgere de informaţii.
El a explicat că a trimis datele într-un e-mail pe 11 august către un tehnician din afara companiei, sub formă de tabele Excel criptate, dar a negat orice eroare, susţinând că ar fi fost victima unei piratări informatice.
Înainte de acest caz, HG Lab Truck, care a obţinut contractul de la autorităţile locale fără să treacă printr-o licitaţie, a fost criticat cu privire la fiabilitatea testelor.
Într-un comunicat, autorităţile din Tirol au condamnat acest nou incident, precizând că respectă ''standarde ridicate de securitate pentru protecţia datelor'' şi a anunţat că va acţiona în justiţie ''dacă se dovedeşte că datele au fost într-adevăr transmise unor terţi contrar angajamentelor asumate''. AGERPRES/(AS - autor: Violeta Gheorghe, editor online: Gabriela Badea)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | may 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
27 | 28 | 29 | 30 | 1 | 2 | 3 |
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |