Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Compania farmaceutică americană Johnson & Johnson, care produce vaccinul anti-COVID-19 administrat în doză unică, a anunţat miercuri că cercetările sale au relevat o consolidare a imunităţii după administrarea unei a doua doze din acest vaccin, relatează AFP.

În testele clinice ale căror rezultate nu au fost încă supuse analizei comunităţii ştiinţifice, doza suplimentară a generat un nivel de anticorpi de nouă ori superior celui observat la patru săptămâni după prima doză.

Autorităţile din SUA au anunţat săptămâna trecută că americanii vaccinaţi anti-COVID cu serurile Pfizer şi Moderna vor putea primi din septembrie a treia doză la cel puţin opt luni după cea de-a doua, iar administrarea unei doze de rapel şi pentru persoanele imunizate cu serul monodoză Johnson&Johnson este în curs de examinare, rezultatele evaluării fiind aşteptate ''în săptămânile următoare''.

Principala agenţie sanitară federală din SUA, Centrele pentru prevenirea şi controlul bolilor (CDC), a anunţat marţi că eficacitatea vaccinurilor Pfizer şi Moderna administrate conform schemei actuale cu două doze a scăzut de la 91% la 66% de când varianta Delta a devenit dominantă în Statele Unite, această concluzie rezultând în urma unui studiu realizat pe mii de angajaţi din centre de îngrijire şi spitale din şase state ale SUA.

CDC menţionează că scăderea eficacităţii celor două vaccinuri poate fi nu doar efectul variantei Delta mai contagioase a coronavirusului, ci şi al scăderii în timp a nivelului protecţiei, acesta din urmă fiind şi motivul lansării campaniei de vaccinare cu a treia doză.AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Codruţ Bălu, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.