Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Două persoane şi-au pierdut viaţa şi 17 au fost rănite în explozia unui autobuz de pasageri în oraşul Voronej din centrul Rusiei în noaptea de joi spre vineri, au anunţat autorităţile locale, conform EFE şi AFP.
 


Şoferul a declarat pentru postul Rossia-24 că la bord se aflau 35 de persoane. Explozia a avut loc în timp ce vehiculul se afla într-o staţie de autobuz din apropierea unui centru comercial. Deflagraţia a aruncat în aer acoperişul şi ferestrele, potrivit mai multor înregistrări video ale trecătorilor, care circulă pe reţelele de socializare şi preluate de presa rusă.
 


Cauza incidentului nu este clară. Iniţial, o explozie de gaz a fost considerată una dintre posibilele cauze, însă compania care operează autobuzul a declarat că vehiculele sale sunt echipate cu motoare diesel. O sursă din cadrul companiei a declarat că autobuzul implicat a fost supus unei revizii pe 6 august.
 


Comitetul rus de anchetă a deschis un dosar penal pentru a clarifica toate circumstanţele incidentului.
 


''Până în prezent, nu există niciun indiciu că ar putea fi vorba de un atac terorist'', a declarat viceguvernatorul regiunii, Serghei Sokolov, pentru agenţia Interfax. AGERPRES/(AS - autor: Mariana Ionescu, editor: Sorin Calciu, editor online: Gabriela Badea)

 

* Sursa fotografiilor: (c) Vladimir Lavrov / REUTERS  

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.