

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi Consorţiul internaţional pentru infecţii respiratorii acute severe şi emergente (ISARIC) au anunţat joi lansarea unui proiect ce constă în colectarea de date pentru a înţelege mai bine caracteristicile cazurilor de lungă durată de COVID-19, care rămâne unul dintre cele mai puţin înţelese aspecte ale pandemiei, informează AFP.
Într-o declaraţie transmisă de OMS, ISARIC a declarat că aceste cazuri de boală reprezintă o "criză globală emergentă în domeniul sănătăţii".
Se ştiu puţine lucruri despre motivele pentru care unele persoane, după ce trec prin faza acută a infecţiei, se refac cu greu şi suferă de simptome persistente, cum ar fi dificultăţi de respiraţie, oboseală extremă şi leziuni cerebrale, precum şi tulburări cardiace şi neurologice.
Deşi un ''număr semnificativ'' de pacienţi cu COVID-19 suferă ulterior de sindromul ''long covid'', ''informaţiile privind această boală sunt limitate şi se bazează pe un număr mic de pacienţi, urmăriţi pe termen scurt'', a precizat ISARIC.
Este nevoie de optimizarea şi standardizarea colectării şi comunicării datelor clinice între studii (în special studiile clinice) şi practica clinică pentru această afecţiune, a adăugat organizaţia.
Acest program de cercetare va începe cu un sondaj în rândul persoanelor care trăiesc cu simptomele COVID-19.
Aproape 205 milioane de cazuri de infectare cu noul coronavirus au fost înregistrate de la izbucnirea epidemiei în China, în decembrie 2019, potrivit unui bilanţ întocmit de AFP din surse oficiale.
Cifra reală, incluzând cazurile neînregistrate, este probabil să fie mult mai mare, în timp ce numărul persoanelor care suferă de COVID-19 de lungă durată este pur şi simplu necunoscut.
OMS a declarat săptămâna trecută că lucrează la dezvoltarea unor programe mai bune destinate recuperării persoanelor cu această formă de boală. AGERPRES/(AS - autor: Mariana Ionescu, editor: Simona Tatu, editor online: Gabriela Badea)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |