

Papa Francisc i-a surprins miercuri pe credincioşi, întrerupând audienţa generală pentru a vorbi în privat la telefon, o convorbire care a intrigat mass-media şi pe participanţi, relatează joi EFE.
Suveranul pontif era pe punctul de a încheia audienţa generală desfăşurată în Aula Paul al VI-lea a Vaticanului, când unul dintre asistenţii săi a intrat brusc în sală pentru a-i comunica ceva şi a-i înmâna telefonul mobil.
Foto: (c) Guglielmo Mangiapane/REUTERS
Papa, acoperit de asistentul său care a stat în faţa lui, a răspuns la telefon şi a vorbit pentru câteva momente cu o interlocutorul său, cu o faţă liniştită dar gesticulând cu mâinile, într-o scenă captată de camerele de televiziune.
Sfântul părinte a ieşit chiar pentru câteva momente din Aula Paul al VI-lea, pentru a se întoarce apoi şi a se despărţi de credincioşii care îl aşteptau.
Foto: (c) VATICAN CITY - Vatican City State Holy See / EPA
Este vorba de un gest neobişnuit despre care s-a scris mult în ultimele ore, însă nici Vaticanul nici mijloacele sale de comunicare nu au făcut referire la aceste momente.
Ceea ce pare evident este că era vorba de un apel urgent care nu putea fi amânat, având în vedere întreruperea audienţei generale de către asistentul său care a intrat în sală cu telefonul în mână într-un moment în care audienţa era pe cale să se încheie.
Foto: (c) VATICAN CITY - Vatican City State Holy See / EPA
Pe ecranul telefonului s-a putut citi numele arhiepiscopului Edgar Pena Parra, care a fost numit recent substitut pentru Afacerile generale ale Secretariatului de Stat al Vaticanului.AGERPRES/(AS-autor: Mihaela Nicolaescu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | may 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
27 | 28 | 29 | 30 | 1 | 2 | 3 |
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |