Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

YouTube a anunţat duminică suspendarea timp de o săptămână a canalului de televiziune Sky News Australia de pe platforma sa de video-sharing, explicând că a luat această decizie pentru a împiedica răspândirea de informaţii false cu privire la COVID-19, transmite AFP.

Această măsură a fost luată după o analiză a materialelor video postate pe YouTube de către canalul de televiziune aparţinând magnatului media Rupert Murdoch.

"Avem stabilite politici clare în materie de informaţii false cu privire la COVID-19 (...) pentru a preveni răspândirea informaţiilor false despre coronavirus care ar putea dăuna lumii reale", susţine YouTube într-un comunicat.

Cu 1,86 de milioane de abonaţi pe YouTube, canalul Sky News Australia - care aparţine unei filiale a grupului media News Corp, al lui Rupert Murdoch - are un public care depăşeşte graniţele Australiei. Materiale postate de Sky News Australia, printre care unele care pun sub semnul îndoielii existenţa pandemiei şi eficienţa vaccinurilor, sunt preluate şi redifuzate pe reţelele sociale în lumea întreagă.

În urmă cu trei zile canalul a publicat o cronică în care unul dintre analiştii postului Sky News Australia, recunoscut pentru ostilitatea sa faţă de restricţiile sanitare, a criticat în special decizia autorităţilor australiene de a prelungi starea de lockdown la Sydney, susţine AFP.

Reprezentanţii Sky News au confirmat blocarea temporară impusă de YouTube şi un purtător de cuvânt al televiziunii a subliniat că Sky News Australia "susţine discuţiile şi dezbaterile cu privire la un mare număr de subiecte şi de puncte de vedere, dezbateri ce sunt vitale pentru orice democraţie".

"Ne luăm în serios angajamentul de a îndeplini aşteptările editoriale şi ale comunităţii", a adăugat el.

YouTube aplică trei tipuri de sancţiuni în caz de încălcări ale "standardelor comunităţii": prima este suspendarea contului timp de o săptămână, apoi suspendarea timp de două săptămâni în caz de recidivă în interval de 90 de zile după prima abatere şi respectiv suspendarea definitivă a contului şi ştergerea sa de pe platformă.

Contul fostului preşedinte american Donald Trump a fost suspendat de YouTube la începutul acestui an.

Platforma YouTube este proprietate a grupului Alphabet, compania mamă a Google.AGERPRES/(AS - editor: Codruţ Bălu, editor online: Ada Vîlceanu) 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.