COD GALBEN: 16-05-2025 ora 10 Intre 16 mai, ora 10 – 17 mai, ora 08Fenomene vizate se va semnala 16 mai, ora 10 – 17 mai, ora 08Fenomene vizate

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Trei cadavre au fost descoperite în ruinele incineratorului de deşeuri care a fost distrus în această săptămână de o explozie în oraşul german Leverkusen, au informat joi poliţia şi procurorii, relatează dpa.

Trupurile neînsufleţite au fost descoperite atunci când anchetatorii au început să cerceteze locul exploziei dintr-un parc industrial din Leverkusen.

Descoperirea de joi ridică bilanţul morţilor la cinci, întrucât două cadavre au fost descoperite la câteva ore după explozia de marţi. Două persoane sunt în continuare date dispărute, potrivit procurorilor.

Oficialii locali au anunţat deja că există puţine speranţe de a mai găsi supravieţuitori. În total, 31 de persoane au fost rănite în acest accident.

Au fost necesare două zile pentru ca situl exploziei să devină suficient de sigur pentru ca anchetatorii să poată intra. Cu toate acestea, este puţin probabil ca să fie descoperită imediat cauza exploziei, a spus un purtător de cuvânt al poliţiei.

Poliţiştii au fost însoţiţi de autorităţile de mediu, experţi ai companiei care deţinea uzina şi anchetatori criminalişti. De asemenea, au fost utilizate drone.

Miercuri a fost declanşată o investigaţie pentru omucidere din neglijenţă asupra circumstanţelor exploziei.

Poliţia a precizat că are dubii că se poate intra în toate părţile uzinei, întrucât există un pericol de prăbuşire structurală şi de contaminare cu substanţe chimice toxice. AGERPRES/(AS - autor: Florin Ştefan, editor: Codruţ Bălu, editor online: Gabriela Badea) 

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.