COD GALBEN: 30-11-2021 Intre 05:00 si 10:00 se va semnala intensificări ale vântului ce local vor depăşi la rafală 55-65 km/h in Județul Mehedinţi;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

China a raportat miercuri un focar de COVID-19 într-un mic oraş de la graniţa cu Myanmarul, o ţară instabilă din punct de vedere politic unde epidemia de coronavirus face ravagii, informează AFP.

Forţele de ordine din provincia chineză Yunnan (sud-vest) şi-au consolidat prezenţa lângă graniţă pentru a preveni orice intrare ilegală pe teritoriul chinez.

În urma unei campanii masive de screening în oraşul de frontieră Ruili, autorităţile sanitare au raportat miercuri 15 noi bolnavi locali. Dintre aceştia, 12 sunt din Myanmar.

Myanmarul, confruntat cu o instabilitate politică accentuată după lovitura militară din 1 februarie, este una dintre ţările unde epidemia s-a accelerat cel mai mult în ultimele săptămâni.

ONU a declarat marţi că evoluţia situaţiei politice din ţară este "catastrofală" şi prezintă riscuri pentru regiune, putând împinge populaţia să treacă graniţele pentru a fugi din calea luptelor.

Principalul responsabil al Partidului Comunist din Ruili a declarat miercuri că secvenţierea genetică a probelor de virus prelevate de la pacienţi a arătat o "mare" asemănare cu varianta Delta a coronavirusului, identificată pentru prima dată în India.

Oraşul cu 270.000 de locuitori este în prezent în lockdown: locuitorii trebuie să rămână acasă, şcolile sunt închise, la fel şi magazinele, cu excepţia anumitor pieţe, farmacii şi spitale.

La Ruili au fost înregistrate deja trei focare de COVID-19 de la începutul pandemiei, însă acestea au fost rapid izolate.

China - prima ţară care s-a confruntat COVID-19 la sfârşitul anului 2019 - a eradicat aproape complet boala pe teritoriul său din primăvara lui 2020, iar viaţa a revenit în mare măsură la normal de atunci.

Acest succes a fost obţinut în special datorită screening-ului masiv, lockdown-urilor stricte şi carantinei obligatorii a tuturor persoanelor care vin din străinătate.

China a raportat miercuri un număr total de 57 de cazuri noi pe teritoriul său - cea mai mare cifră de la sfârşitul lunii ianuarie.

Cu toate acestea, în afara celor semnalate la Ruili, aceste cazuri nu prezintă vreun pericol special, deoarece este vorba, în general, despre călători care sosesc cu avionul şi sunt plasaţi imediat în carantină la spital, unde sunt izolaţi de restul populaţiei.AGERPRES/(AS - autor: Ana Alecu, editor: Mihaela Moise, editor online: Ada Vîlceanu) 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.