COD PORTOCALIU: 26-06-2025 ora 10 se va semnala val de căldură persistent și intens, caniculă și disconfort termic accentuat COD PORTOCALIU: 26-06-2025 ora 10 se va semnala val de căldură persistent și intens, caniculă și disconfort termic accentuat COD GALBEN: 26-06-2025 ora 10 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

John McAfee, creatorul american al celebrului antivirus care îi poartă numele, s-a sinucis miercuri într-o închisoare din Spania, unde un tribunal tocmai ordonase extrădarea lui în Statele Unite acuzat de evaziune fiscală, notează AFP.

Omul de afaceri de 75 de ani a fost găsit mort în celula sa din închisoarea Brians 2 de lângă Barcelona. "Se pare că s-a sinucis", a explicat o purtătoare de cuvânt a autorităţilor penitenciare din Catalonia, regiune în nord-estul Spaniei, fără a oferi detalii.

 


O purtătoare de cuvânt a secţiei catalane a Consiliului General al puterii judiciare (CGPJ) - un organism independent responsabil în special cu numirea judecătorilor - a confirmat, la rândul său, că John McAfee a fost găsit mort în celula sa, aparent o sinucidere, în jurul orelor 19.00 locale (17.00 GMT).

Într-un comunicat, Ministerul catalan al Justiţiei a spus simplu că a fost deschisă o anchetă după ce un deţinut în vârstă de 75 de ani vizat de o măsură de extrădare în Statele Unite, a cărui identitate nu a fost precizată, a fost găsit mort celulă. "Paznicii şi personalul medical au intervenit imediat pentru a încerca să-l readucă la viaţă, dar medicii au certificat în cele din urmă că a murit", a adăugat documentul.

După ce a făcut avere cu antivirusul lui în anii 1980, John McAfee a devenit un guru al criptomonedelor de pe urma cărora pretindea că avea câştiguri de 2.000 de dolari pe zi şi era urmărit pe Twitter de aproximativ un milion de persoane.

El a fost arestat în octombrie 2020 pe aeroportul din Barcelona, chiar înainte de a urca într-un avion către Istanbul, la o zi după publicarea de către un procuror american a unui rechizitoriu care îl viza în special pentru că nu a raportat milioane de dolari în venituri din promovarea criptomonedelor.

Ulterior, a fost plasat în arest preventiv.

Potrivit justiţiei americane, John McAfee a ascuns şi bunuri, mai ales proprietăţi imobiliare, un iaht şi o maşină, punându-le pe numele altor persoane.

Autorităţile americane au emis un mandat de arestare prin Interpol şi au solicitat extrădarea lui. El putea fi condamnat la o pedeapsă de până la treizeci de ani de închisoare, potrivit AFP. AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, imagine: ©AP, editor video: Sergiu Olteanu, montaj: Traian Arsenescu, editor online: Alexandru Cojocaru)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.