Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Un studiu efectuat de Universitatea Goethe din oraşul german Frankfurt a ajuns la concluzia că învăţământul online (sau la distanţă), o obligaţie pentru mulţi elevi în timpul pandemiei, produce sub aspect educaţional un efect similar celui al vacanţei de vară, iar randamentul şi competenţele elevilor nu progresează prin această metodă de studiu, relatează luni agenţia EFE.

''Evoluţia medie a competenţelor în perioada închiderii şcolilor din primăvara anului 2020 se caracterizează prin stagnare, cu tendinţa de diminuare'' a acestora, afirmă Andreas Frey, profesor de psihologie pedagogică. ''Efectul este similar vacanţelor de vară'', rezumă el.

Studiul, despre care au scris mai multe mass-media germane, relevă o scădere mai pronunţată a competenţelor educaţionale în rândul copiilor şi adolescenţilor proveniţi din familii vulnerabile din punct de vedere social. ''Diviziunea între săraci şi bogaţi s-a adâncit şi mai mult în timpul primelor închideri ale şcolilor din cauza pandemiei'', remarcă în acest sens Andreas Frey.

Cercetarea a fost întocmită pe baza unor date din întreaga lume referitoare la evoluţia pregătirii elevilor în perioadele în care pandemia COVID-19 a impus închiderea şcolilor şi trecerea la învăţământul online.AGERPRES/(AS - editor: Sorin Popescu, editor online: Alexandru Cojocaru)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.