Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Compania aeriană germană Lufthansa a anunţat luni că zborul Minsk-Frankfurt, întârziat din cauza unei "alerte de securitate", a decolat în cele din urmă din capitala Belarusului după verificarea avionului şi a pasagerilor, informează AFP.

"Zborul LH1487 a decolat în urmă cu zece minute", a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al companiei după acest incident care s-a produs a doua zi după deturnarea către Minsk a unui avion al companiei Ryanair şi arestarea unui opozant belarus.

Anterior, compania a anunţat că îmbarcarea în avionul său a fost suspendată după primirea unei notificări cu o alertă de securitate.

În urma alertei primite, toţi pasagerii au fost supuşi din nou controalelor de securitate înainte de plecare, iar avionul a fost percheziţionat iar, ceea ce înseamnă că toate bagajele din cală au fost descărcate şi apoi reîncărcate.

În total, la bordul avionului se aflau 51 de persoane, între care şi cinci membri ai echipajului.

 

ORA 16:51 Lufthansa anunţă întârzierea decolării unui zbor Minsk-Frankfurt din cauza unei 'alerte de securitate'

 

Compania aeriană germană Lufthansa a anunţat că a întârziat luni plecarea de la Minsk a unui avion cu destinaţia Frankfurt, după ce a primit de la autorităţile din Belarus o "alertă de securitate", relatează AFP şi Reuters.

"Urmărim indicaţiile autorităţilor locale care percheziţionează din nou avionul înainte de plecare şi refac controalele de securitate asupra pasagerilor", e explicat un purtător de cuvânt al Lufthansa, precizând că este vorba despre zborul LH1487.

Anterior, aeroportul din Minsk anunţase că a suspendat îmbarcarea într-un avion al companiei Lufthansa după ce a primit o informaţie privind un posibil act terorist.AGERPRES/(AS - autor: Florin Ştefan, editor: Ionuţ Mareş, editor online: Ady Ivaşcu)

 

* UPDATE-ul este realizat în baza ştirilor AGERPRES, orele indicate reprezentând momentul difuzarii ştirilor pe fluxul agenţiei.

 

Citeşte şi:

 

Un opozant belarus, arestat la Minsk după devierea unui avion cu destinaţia Vilnius; Lituania denunţă un "act abject"

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.