COD GALBEN: 04-08-2021 ora 10 Intre 4, 5 august se va semnala disconfort termic ridicat COD GALBEN: 04-08-2021 ora 10 Intre 04 august, ora 12:00 – 05 august, ora 06:00 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Rusia a anunţat joi că a omologat versiunea ''Light'' a vaccinului său anti-COVID-19 Sputnik V, noul ser fiind administrat într-o doză unică, faţă de două doze în cazul Sputnik V, şi va fi destinat în principal exportului, relatează AFP.

Omologarea a fost anunţată în paralel de producătorul vaccinului, centrul Gamaleia, şi de vicepremierul rus însărcinat cu sectorul sanitar, Tatiana Golikova, în timpul unei reuniuni pe tema evoluţiei pandemiei la care a participat şi preşedintele rus Vladimir Putin şi a fost retransmisă la televiziune.

Acesta din urmă s-a declarat favorabil ideii ridicării brevetelor asupra vaccinurilor anti-COVID-19 pentru a accelera producţia şi distribuţia acestora la nivel global, după o propunere în acest sens venită din partea Statelor Unite, idee faţă de care şi preşedintele francez Emmanuel Macron s-a declarat ''absolut favorabil'', în timp ce Germania a transmis că este ''deschisă'' unei discuţii pe acest subiect.

''Desigur, Rusia ar susţine o asemenea abordare (...) În condiţiile actuale, aşa cum am spus-o de mai multe ori, nu trebuie să ne gândim la cum să obţinem un profit maxim, ci la modul în care să asigurăm securitatea oamenilor'', a declarat preşedintele Putin.

 

Foto: (c) The Russian Direct Investment Fund (RDIF)/Handout via REUTERS 


Fondul rus de investiţii directe (RDIF), care a finanţat dezvoltarea vaccinului Sputnik V, a semnat contracte cu companii farmaceutice din Brazilia, India, China, Iran, Coreea de Sud, Kazahstan şi Belarus pentru producţia acestui ser, autorizat până în prezent în 61 de ţări. Dar agenţia braziliană de reglementare în sectorul sanitar, Anvisa, a respins în aprilie autorizarea Sputnik V, afirmând că din cauza unei anomalii în procesul de producţie dozele pe care le-a examinat conţineau o versiune activă a virusului ce provoacă răceala, justificare considerată de producătorul vaccinului drept un refuz motivat ''politic''.

Potrivit RDIF, ''Sputnik Light'' are o eficacitate de 79,4%, faţă de 91,6% în cazul versiunii vaccinului administrat în două doze. ''Vaccinul Sputnik Light este creat pe o platformă de adenovirus uman bine studiată şi care s-a dovedit sigură şi eficace'', afirmă fondul rus, care estimează la sub 10 dolari costul unei doze din acest vaccin.

Directorul RDIF, Kirill Dmitriev, a precizat că Sputnik ''va rămâne principala sursă de vaccinare în Rusia, în timp ce Sputnik Light va fi exportat'', fiind conceput în principal pentru ţările confruntate cu un val masiv de infecţii şi pentru care ar fi astfel utilă o soluţie rapidă de imunizare a populaţiei. AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Gabriela Badea) 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.