COD GALBEN: 12-05-2021 ora 10 Intre 12 mai, ora 16:00 – 13 mai, ora 10:00 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Persoanele care vin în Polonia din Brazilia, India sau Africa de Sud vor intra în carantină, a declarat marţi ministrul polonez al sănătăţii, care a anunţat în acelaşi timp că 16 cazuri de COVID-19 cu varianta indiană a coronavirusului SARS-CoV-2 au fost confirmate în Polonia, transmite Reuters.

Dintre aceste cazuri, semnalate în zona capitalei Varşovia şi a oraşului Katowice, două sunt în familia unui diplomat polonez revenit din India.

''În cazul Braziliei, Indiei şi Africii de Sud, persoanele venite din aceste locaţii vor trebui să intre automat în carantină, fără posibilitatea vreunei excepţii în urma unui test'', a precizat la o conferinţă de presă ministrul polonez al sănătăţii, Adam Niedzielski.

Descoperirea cazurilor de coronavirus cu varianta indiană implică un nou risc pentru Polonia, tocmai când aceasta începe să-şi revină după un al treilea val foarte puternic de COVID-19 şi a început o relaxare graduală a restricţiilor, intenţionând ca de luna aceasta să redeschidă treptat şcolile, restaurantele şi hotelurile.

Varianta indiană a coronavirusului SARS-CoV-2 este descrisă drept ''dublu mutantă'', întrucât are două mutaţii preocupante la nivelul proteinei spike prin care coronavirusul se ataşează de celulele umane. Prima mutaţie, E484Q, este apropiată de cea deja observată la variantele coronavirusului sud-africană şi braziliană (E484K), suspectată că reduce eficacitatea vaccinurilor anti-COVID-19 existente şi sporeşte riscul de reinfectare. A doua mutaţie, L452R, este de asemenea prezentă la varianta descoperită în California şi ea ar putea antrena creşterea transmiterii virusului.

Polonia, ţară cu circa 38 de milioane de locuitori, a înregistrat până în prezent 2.808.052 de cazuri de COVID-19 şi 68.133 de decese asociate acestei boli.AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Florin Ştefan)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.