

COD GALBEN: 16-05-2025 ora 10 Intre 16 mai, ora 10 – 17 mai, ora 08Fenomene vizate se va semnala 16 mai, ora 10 – 17 mai, ora 08Fenomene vizate
Papa Francisc a făcut vineri un pas decisiv pentru a face mai credibil tribunalul penal al Statului Cetăţii Vaticanului: episcopii şi cardinalii - până în prezent ultra-protejaţi - pot fi de acum convocaţi şi condamnaţi, relatează AFP.
Această mini-revoluţie a sistemului de justiţie penală de primă instanţă al Vaticanului, unde oficiază magistraţi italieni laici şi nu preoţi, a fost anunţată într-un text semnat vineri de papa Francisc şi va intra în vigoare la 1 mai.
Suveranul pontif a dorit astfel să afirme principiul egalităţii în faţa justiţiei Vaticanului a tuturor membrilor Bisericii "fără privilegii datând din trecut", potrivit unui "motu proprio", un decret emis de papă din proprie iniţiativă.
Acest tribunal de primă instanţă a fost extrem de criticat pentru că nu-i putea convoca pe cei mai înalţi prelaţi ai Bisericii.
Un proces al acestui tribunal din 2017 s-a referit de exemplu la finanţarea lucrărilor de renovare a apartamentului de 400 de metri pătraţi al cardinalului Tarcisio Bertone, numărul doi al Vaticanului sub papa Benedict al XVI-lea.
Un fost manager al Fundaţiei Spitalului de Pediatrie Bambino Gesu (deţinut de Vatican), acuzat de deturnare de fonduri, a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare, însă cardinalul Bertone, în centrul dosarului, nu a fost niciodată audiat de judecători.
Această schimbare majoră intervine în momentul în care mai multe procese penale răsunătoare se profilează în lunile următoare, implicând cardinali şi episcopi care au lucrat în Secretariatul de Stat (guvernul Vaticanului). Prin urmare, pentru prima dată, ei ar putea fi audiaţi de judecătorii laici ai instanţei penale.
O anchetă complexă se află în curs de desfăşurare cu privire la finanţarea opacă, prin intermediul unor oameni de afaceri italieni, a unui imobil de lux din Londra, cu aprobarea Secretariatului de Stat. Ea va trebui să stabilească dacă înalţi prelaţi au comis erori de judecată sau au cedat, eventual, corupţiei.
Unul dintre cei mai importanţi cardinali de la Vatican, italianul Angelo Becciu, fostul număr doi din ierarhia Secretariatului de Stat, a fost împins anul trecut la demisie de către papa Francisc, care l-a înştiinţat că era nedemn de încrederea lui întrucât era bănuit de "deturnare de fonduri" de o echipă de anchetatori.AGERPRES/(AS - editor: Mihaela Moise, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.