COD GALBEN: 20-06-2025 Intre 07:00 si 13:00 se va semnala Intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 50...70 km/h. in Zona de litoral a județului Constanta , respectiv zona localităților, Județul Tulcea , Zona de litoral a județului Tulcea , respectiv zona localităților;

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Autorităţile kurde din nord-estul Siriei au predat duminică, unei delegaţii ruse, 34 de orfani care şi-au pierdut părinţii afiliaţi grupării jihadiste Stat Islamic, relatează AFP.

După ce au proclamat în martie 2019 căderea "califatului" SI în Siria, kurzii solicită repatrierea a mii de femei străine şi copii ai jihadiştilor, care sunt în prezent ţinuţi în tabere suprapopulate.

Duminică, 34 de copii au fost predaţi unei delegaţii ruse conduse de trimisa preşedintelui rus Vladimir Putin pentru drepturile copiilor, Ana Kuzneţova, a constatat corespondentul AFP la Qamishli.

Este vorba despre "orfani ruşi proveniţi din familii ale organizaţiei teroriste DAESH", a precizat într-un comunicat departamentul pentru afaceri externe al administraţiei semiautonome kurde.

Copiii au între 3 şi 14 ani, a declarat pentru AFP un responsabil al departamentului, Fener Al-Kait, adăugând că până în prezent Rusia a repatriat cel puţin 169 de minori.

"Există şi alţi copii, vom coopera pentru a-i preda (autorităţilor ruse) în valuri succesive, în viitorul apropiat", a subliniat Kait, pe marginea unei conferinţe organizate pentru transferul copiilor.

Rusia a fost una dintre primele puteri străine care a organizat repatrieri din Siria, dar şi din Irak.

În contextul apelurilor repetate ale kurzilor, majoritatea ţărilor, în special europene, refuză să-şi repatrieze cetăţenii.

"Pericolul SI rămâne miile de deţinuţi şi miile de familii din tabere (...), care păstrează ideologia extremistă", au avertizat recent forţele kurde, deplângând "lipsa de acţiune de pe scena internaţională pentru a rezolva acest dosar".

În februarie, un raport al ONU semnala "cazuri de radicalizare, de formare, de colectare de fonduri" în tabăra Al-Hol, precizând că circa 10.000 de femei şi copii străini trăiesc în acest oraş de corturi.AGERPRES/(AS - editor: Florin Ştefan, editor online: Andreea Preda)

 

Sursa foto: themoscowtimes.com

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.