Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

O legătură între vaccinul anti-COVID19 dezvoltat de AstraZeneca şi apariţia unei forme rare de cheaguri sangvine este "plauzibilă, însă nu confirmată", a declarat miercuri Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), relatează AFP.

"Sunt necesare studii specializate pentru a înţelege pe deplin relaţia potenţială dintre vaccinare şi posibili factori de risc", au declarat specialiştii OMS în domeniul vaccinurilor într-un comunicat. De asemenea, ei subliniază că aceste fenomene "deşi îngrijorătoare, sunt foarte rare".

Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a anunţat miercuri că a găsit o potenţială legătură între vaccinul dezvoltat de compania AstraZeneca împotriva noului coronavirus şi probleme rare de coagulare a sângelui la adulţii care au fost inoculaţi cu acest ser. Cu toate acestea, agenţia europeană subliniază faptul că beneficiile aduse de vaccinul AstraZeneca prevalează în continuare în faţa riscurilor medicale.

EMA a precizat totodată că nu a identificat niciun factor de risc specific pentru vaccinul AstraZeneca, estimând că o explicaţie plauzibilă pentru cazurile rare de cheaguri sangvine ar putea fi un răspuns imun.

Totodată, Agenţia Europeană pentru Medicamente a estimat că formarea de cheaguri sangvine ar trebui listată ca un efect secundar "foarte rar" al vaccinului anti-COVID19 dezvoltat de AstraZeneca. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Moise, editor: Codruţ Bălu, editor online: Simona Aruştei)

 

Citeşte ştirea:

 

Coronavirus: EMA a găsit o potenţială legătură între vaccinul AstraZeneca şi formarea de cheaguri sangvine

 

EMA: 169 de cazuri de tromboză venoasă cerebrală, înregistrate la 34 de milioane de doze de vaccin AstraZeneca administrate

 

Marea Britanie: Autorităţile ştiinţifice recomandă limitarea vaccinului AstraZeneca persoanelor peste 30 de ani

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.