COD PORTOCALIU: 18-06-2021 ora 10 Intre 18 iunie, ora 12:00 – 19 iunie, ora 23:00 se va semnala ploi însemnate cantitativ, instabilitate atmosferică

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Câteva mii de persoane au manifestat sâmbătă în Turcia pentru a-i cere preşedintelui Recep Tayyip Erdogan să anuleze decizia de retragere din Convenţia de la Istanbul privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor, transmite AFP.

 



"Anulaţi decizia, aplicaţi tratatul!", au scandat mii de femei şi bărbaţi adunaţi în districtul Kadikoy din Istanbul.

Manifestanţii purtau portrete de femei ucise şi pancarte pe care scria: "Femeile sunt cele care vor câştiga acest război".

 

Foto: (c) ERDEM SAHIN/EPA


"M-am săturat de acest stat patriarhal. M-am săturat să nu mă simt în siguranţă. Ajunge!", a declarat pentru AFP o protestatară.

Alte manifestaţii, de dimensiuni mai reduse, au avut loc la Ankara şi Izmir, potrivit presei locale.

Printr-un decret publicat în noaptea de vineri spre sâmbătă, preşedintele Erdogan a anunţat decizia retragerii din aceasta Convenţie, primul tratat internaţional care a stabilit standarde obligatorii din punct de vedere juridic cu scopul prevenirii violenţei de gen.

 

Foto: (c) ERDEM SAHIN/EPA


Această decizie, adoptată în contextul în care în ultimii zece ani cazurile de femicid s-au înmulţit în Turcia, a stârnit nemulţumirea organizaţiilor pentru apărarea drepturilor omului, precum şi critici din partea UE şi a Consiliului Europei, organizaţie din care Turcia face parte şi sub ale cărei auspicii guvernul turc a semnat acest tratat în 2011.

Preşedintele Erdogan a menţionat pentru prima dată intenţia de a retrage Turcia din Convenţia de la Istanbul anul trecut, în încercarea de a atrage de partea sa electoratul conservator, confruntat cu dificultăţi economice în creştere.

Grupurile conservatoare şi islamiste i-au cerut şefului statului să renunţe la acest tratat care, în opinia lor, subminează valorile familiale "tradiţionale" prin apărarea egalităţii de gen şi "favorizează" comunitatea LGBT prin interzicerea discriminării în funcţie de orientarea sexuală.

 

Foto: (c) ERDEM SAHIN/EPA


În Turcia însă, multe femei se tem că părăsirea acestei convenţii nu face altceva decât să deschide porţile unei violenţe deja endemice.

Retragerea din tratat a stârnit consternare şi în rândul opoziţiei politice.

Primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu, unul din principalii rivali ai preşedintelui Erdogan, l-a acuzat pe acesta că "a călcat în picioare lupta pe care femeile o duc de ani buni".

Confruntat cu această avalanşă de critici, guvernul de la Ankara a încercat să liniştească apele.

"Instituţiile şi forţele noastre de poliţie vor continua să lupte împotriva violenţei domestice şi a violenţei împotriva femeilor", a declarat ministrul de interne Suleyman Soylu.

Cazurile de feminicid şi violenţa domestică sunt endemice în Turcia.

Numărul femeilor ucise a crescut în ultimul deceniu, potrivit asociaţiei "Vom pune capăt feminicidelor". Conform datelor furnizate de această asociaţie, în Turcia s-au înregistrat 300 de cazuri în 2020 şi 77 de la începutul acestui an.

La începutul lunii martie, Turcia a fost zguduită de un scandal declanşat de o înregistrare video în care un bărbat îşi lovea fosta soţie aflată la pământ, în plină stradă, în faţa fiicei lor.

Atacatorul a fost arestat, iar preşedintele Erdogan a anunţat crearea unei comisii parlamentare care să facă bilanţul legislaţiei în domeniu pentru a combate mai bine acest tip de violenţe.

În pofida acestor declaraţii, organizaţiile pentru apărarea drepturilor femeilor acuză guvernul că nu aplică legile existente şi încurajează sentimentul scutirii de la aplicarea pedepselor. AGERPRES/(AS - autor: Raluca Anghel, editor online: Alexandru Cojocaru)

 

Citiţi şi:

 

Germania: Protestele împotriva restricţiilor au degenerat în violenţe în oraşul Kassel

 

Coronavirus: Mii de persoane au protestat în Croaţia împotriva măsurilor anti-Covid

 

VIDEO Coronavirus/Serbia: Proteste la Belgrad împotriva măsurilor restrictive

 

VIDEO Israel: Mii de israelieni au protestat împotriva premierului Netanyahu cu trei zile înaintea alegerilor

 

VIDEO Coronavirus/Marea Britanie: Proteste la Londra soldate cu arestarea unor protestatari şi rănirea unor poliţişti

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.