Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ozlem Türeci şi Ugur Sahin, fondatorii BioNTech, laboratorul german care împreună cu cel american Pfizer au conceput vaccinul anti-COVID-19, au primit vineri la Berlin una dintre principalele distincţii germane, Marea Cruce a Meritului cu stea, relatează AFP.

''Încă din ianuarie (2020), voi şi colegii voştri lucraţi zi şi noapte, într-o perioadă în care mulţi oameni în Germania încă îşi strângeau mâinile, se îmbrăţişau şi trăiau relaxaţi'', a spus preşedintele german Frank-Walter Steinmeier, în prezenţa cancelarului Angela Merkel.

Foto: (c) Odd Andersen/Pool via REUTERS


Vaccinul Pfizer-BioNTech este o ''descoperire revoluţionară care salvează vieţi, mijloace de trai şi ne asigură supravieţuirea socială, economică şi culturală'', a adăugat Steinmeier, un preşedinte cu rol ceremonial, dar o autoritate morală în Germania.

El a comparat ''micul start-up inovator din Mainz'' cu ceea ce a reprezentat legendarul garaj al casei părinteşti pentru Steve Jobs, care a asamblat acolo calculatoare în anii '70.

 


Foto: (c) Odd Andersen/Pool via REUTERS


Dar acum compania celor doi cercetători de origine turcă are peste 2.000 de angajaţi, a mai remarcat Steinmeier, care a pledat pentru un acces echitabil la vaccinuri în lume, în pofida dificultăţilor de aprovizionare.

Pandemia ''ne ameninţă pe toţi împreună şi numai împreună o putem învinge, atunci când populaţia din toate regiunile lumii va fi protejată în faţa virusului (...) Pandemia nu va fi oprită decât atunci când va fi oprită peste tot'', a concluzionat preşedintele german.AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Irina Cristea, editor online: Adrian Dădârlat)

 

Citeşte şi:

 

Coronavirus/Germania: Fondatorii BioNTech, decoraţi cu Ordinul de Merit

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.