Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Saloanele de masaj dintr-un cartier din Atlanta, în statul Georgia, sunt în centrul unei drame pentru comunitatea asiatică din SUA, după cele trei atacuri cu arme de foc în urma cărora au fost ucise şase femei asiatice şi doi albi - un bărbat şi o femeie, relatează AFP.

Miercuri, în faţa unor astfel de saloane, florile depuse de cei marcaţi de incidente înconjurau reclamele de neon - "Deschis" sau "Bine aţi venit" - încă aprinse de deasupra vitrinelor-oglindă luminate de felinare roşii.

 

Foto: (c) Shannon Stapleton/REUTERS


Aşa arată acum locul unde Robert Aaron Long, un alb în vârstă de 21 de ani, şi-a împuşcat ultimele patru victime, toate de origine asiatică, la Aromatherapy Spa şi vizavi, la Gold Spa.

Long şi-a început seria de crime de marţi la circa 50 de kilometri distanţă de cele două saloane, cu câteva ore înainte. Două din primele sale patru victime, ucise într-un salon similar, erau de asemenea asiatice.

 

Foto: (c) REUTERS/Dustin Chambers

Poliţia din Georgia a aflat între timp că Long era un client frecvent ale celor trei saloane. El a fost arestat după o urmărire de 240 de km pe şosele şi a explicat că a comis crimele din cauză că este "obsedat sexual" şi încerca să elimine "tentaţia", însă a respins orice motivaţie rasistă.

Cu toate acestea, un bărbat de 20 de ani, de origine chineză, care s-a prezentat pentru AFP doar cu prenumele Sam, fără nume de familie, susţine că îi este "puţin teamă" după atacuri. "Până acum, nu m-a afectat, dar este înspăimântător că a atacat asiatici", spune tânărul, care este chelner într-o cafenea. El ar dori ca americanii de origine asiatică să fie mai bine protejaţi.

Potrivit unor organizaţii de combatere a extremismului, numărul de agresiuni împotriva asiaticilor din SUA a crescut brusc de la începutul pandemiei, după ce fostul preşedinte Donald Trump a denumit de mai multe ori coronavirusul "virus chinezesc".

Anthony Smith, managerul unui salon de tatuaj de pe strada unde a ucis Long, spune că nu a văzut asemenea violenţă de cinci ani, de când lucrează acolo, chiar dacă în unele seri este "agitaţie". "Aici suntem obişnuiţi mai degrabă cu depăşirea vitezei legale", spune afro-americanul în vârstă de 38 de ani, încă şocat. "N-am văzut niciodată ceva atât de mare, atât de nebunesc", adaugă el.

În Georgia trăiesc aproape 500.000 de asiatici, care reprezintă 4,1% din populaţia acestui stat din sudul SUA.

Stephanie Cho, reprezentantă a organizaţiei Asiaticii Americani pentru Justiţie din Atlanta, se simte "tristă, prăbuşită, furioasă, speriată, dar rezistentă" după incidente. "Supremaţia albilor într-adevăr ne ucide", acuză ea, arătând că autorităţile ştiu despre ameninţările la adresa comunităţii din care fac parte.

"Da, este o crimă rasistă", este de părere Sarah Park, de origine sud-coreeană, la fel ca mai multe victime ale lui Long şi ca mulţi asiatici din Georgia, preşedintă a Coaliţiei Coreene Americane din capitala statului. "Comunitatea noastră are dreptul la protecţie şi va fi protejată dacă toată lumea îşi face datoria", însă - consideră ea - mai sunt multe de făcut. Park acuză în primul rând autorităţile că sunt prea pasive şi nu sancţionează suficient violenţa împotriva femeilor prost plătite şi care în multe cazuri nu vorbesc bine engleză. AGERPRES/(AS - autor: Marius Hosu, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Ada Vîlceanu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.