Autorităţile sanitare din Hong Kong şi-au asumat miercuri practica ce constă, în unele cazuri, în legarea de paturi a bebeluşilor şi copiilor aflaţi în izolare, în timp ce se fac auzite critici cu privire la consecinţele psihologice ale măsurilor drastice luate de metropolă împotriva noului tip de coronavirus, informează joi AFP.
Chiar dacă este unul dintre oraşele cele mai populate din lume, fosta colonie britanică a reuşit în linii mari să stăpânească pandemia. În decurs de un an, Hong Kongul a totalizat doar 11.000 de cazuri de contaminare şi 200 de decese legate de noul tip de coronavirus. Însă aceste cifre au fost obţinute cu preţul unor restricţii printre cele mai drastice din lume.
Oricine este testat pozitiv cu noul tip de coronavirus este imediat spitalizat în unităţi de izolare, indiferent dacă prezintă sau nu simptome, iar persoanele considerate "contacte apropiate" sunt trimise pentru două săptămâni în tabere de carantină operate de guvern.
Nu în ultimul rând, persoanele care intră pe teritoriul Hong Kongului trebuie să stea timp de trei săptămâni în carantină, în hoteluri desemnate în mod special pentru acest lucru, pe propria cheltuială.
Şi dacă în contextul represiunii politice chineze în curs aceste măsuri nu au suscitat deocamdată nicio contestare de amploare, în ultimele săptămâni indignarea a început să crească în condiţiile în care o parte din populaţie a obosit din cauza restricţiilor care par să fi devenit permanente.
Pe reţelele sociale, furia sporeşte din cauza practicii ce constă în separarea copiilor de părinţii lor în unităţile de izolare, iar unii relatează despre mame cărora nu li s-a mai permis să-şi alăpteze copiii sau despre bebeluşi legaţi de paturi pentru a-i ţine imobilizaţi.
Guvernul hong-kongonez şi-a înmulţit săptămâna aceasta comunicatele pentru a-şi justifica măsurile, inclusiv cea constând în legarea copiilor de paturi. "La modul general, spitalul ia în calcul aplicarea de mijloace de imobilizare fizică asupra pacienţilor de la pediatrie doar pentru securitatea şi binele pacienţilor", a anunţat miercuri seara într-un comunicat Autoritatea spitalicească din Hong Kong. "(Pentru aceasta) este cerut consimţământul prealabil al părinţilor sau tutorilor", se adaugă în comunicat.
Autoritatea spitalicească precizează că părinţii care au fost testaţi negativ la coronavirus sunt în general autorizaţi să-şi însoţească în unităţile de izolare copiii contaminaţi, dacă există locuri.
Însă lucrurile nu stau nici pe departe astfel şi există numeroase cazuri de părinţi izolaţi în locuri diferite faţă de cele unde se află copiii lor şi care încearcă să-i liniştească pe cât posibil prin legătura telefonică internă din spital.
În ultimele zile, consulatele din Elveţia, Regatul Unit şi SUA şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la consecinţele psihologice ale măsurilor drastice în vigoare în Hong Kong. AGERPRES/(AS - autor: Adriana Matcovschi, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | may 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
27 | 28 | 29 | 30 | 1 | 2 | 3 |
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |