Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Un studiu a relevat o creştere notabilă a prezenţei virusului SARS-CoV-2 în apele reziduale în mare parte a Greciei, mai ales în capitala Atena şi insula Creta, în timp ce guvernul grec are în vedere o ieşire graduală din izolarea în vigoare de patru luni şi jumătate, relatează marţi agenţia EFE.

Potrivit studiului realizat de organismul naţional specializat, în săptămâna 8-14 martie încărcătura virală în apele reziduale din regiunea Atica, unde trăieşte aproape jumătate din populaţia Greciei şi se află capitala Atena, a crescut cu 87% faţă de săptămâna anterioară.

Cea mai mare creştere a încărcăturii virale, de 1.000%, a fost observată în oraşul Chania din nord-estul insulei Creta, urmat de Agios Nikolaos, în aceeaşi insulă, cu o creştere de 695%.

Analiza apelor reziduale este o metodă de detectare timpurie a tendinţelor epidemiologice, iar în acest caz ea pare să confirme că Grecia nu a atins încă vârful actualului val de COVID-19.

Grecia a înregistrat marţi 1.533 de noi cazuri de COVID-19, la un număr de teste sub cel obişnuit, în timp ce riscul saturării unităţilor de ATI este una dintre mai mari îngrijorări ale guvernului, care cu toate acestea a cerut comitetului de experţi sanitari să examineze un plan de ridicare graduală a restricţiilor antiepidemice instituite în noiembrie, având în vedere oboseala populaţiei şi efectele asupra economiei.

Guvernul grec îşi pune speranţele în campania de vaccinare, estimând că începând din iunie va putea începe vaccinarea populaţiei generale. În prezent Grecia vaccinează personalul sanitar, persoanele cu vârste de peste 75 de ani, iar cu vaccinul AstraZeneca persoanele cu vârste între 60 şi 64 de ani.

Vineri va fi deschisă platforma de vaccinare şi pentru persoanele cu boli de mare risc şi săptămâna viitoare începe vaccinarea celor cu vârste între 70 şi 74 de ani, la începutul lunii aprilie fiind estimată şi iniţierea vaccinării pentru grupa de vârstă 65-69 de ani.

Până în prezent Grecia a vaccinat cu ambele doze 3,8% din populaţia sa de circa 11 milioane de locuitori.AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Ionuţ Mareş, editor online: Adrian Dădârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.