Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Republica Cehă a cerut vineri Germaniei, Elveţiei şi Poloniei să preia zeci de pacienţi COVID-19, întrucât în spitalele sale situaţia a ajuns într-un punct critic, relatează Reuters.

''Numărul mare al noilor pacienţi infectaţi a sporit presiunea asupra sistemului sanitar, iar numărul pacienţilor care necesită spitalizare creşte'', explică Ministerul ceh al Sănătăţii.

Vineri dimineaţă erau spitalizaţi 8.153 de pacienţi COVID-19, dintre care 1.735 la ATI. Pe ansamblul Cehiei, 13% din capacitatea de la ATI este liberă, iar în capitala Praga, numai 5%. ''În unele regiuni spitalele şi-au epuizat capacitatea şi nu mai pot oferi îngrijiri adecvate sau să primească noi pacienţi'', a declarat ministrul ceh al sănătăţii, Jan Blatny.

 


Foto: (c) MARTIN DIVISEK / EPA


Şi Slovacia vecină a transferat în străinătate săptămâna aceasta primii bolnavi, spitalele sale fiind pline cu pacienţi COVID-19.

Guvernul ceh a instituit începând din 1 martie un lockdown sever. Premierul Andrej Babis şi-a avertizat concetăţenii că anul acesta Paştele (catolic, 4 aprilie) va fi sărbătorit la fel ca anul trecut, adică fără a ieşi din case.

O altă măsură decisă este că toate companiile care au între 50 şi 249 de angajaţi vor fi obligate să-şi testeze săptămânal angajaţii, acţiune subvenţionată de guvern şi la care se va recurge pentru a menţine funcţională economia acestei ţări care în prezent are cea mai ridicată rată a noilor cazuri de COVID-19 între statele UE, respectiv 1.395 de noi infectări la 100.000 de locuitori în ultimele două săptămâni.

Pentru companiile cu mai mult de 250 de angajaţi măsura testării lor este deja aplicată de miercuri. AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Ionuţ Mareş, editor online: Adrian Dădârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.