COD PORTOCALIU: 18-06-2021 ora 10 Intre 18 iunie, ora 12:00 – 19 iunie, ora 23:00 se va semnala ploi însemnate cantitativ, instabilitate atmosferică

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a comunicat vineri că pentru tratarea pacienţilor cu COVID-19 se poate utiliza cocktailul de anticorpi dezvoltat de compania farmaceutică americană Regeneron, transmite Reuters.

Recomandarea EMA poate fi urmată de ţările membre ale Uniunii Europene pentru utilizarea combinaţiei de casirivimab şi imdevimab înaintea eliberării autorizaţiei de comercializare, a precizat agenţia.

Statele Unite au aprobat din noiembrie anul trecut utilizarea produsului Regeneron în cazuri urgente, unul din pacienţii trataţi astfel fiind fostul preşedinte american Donald Trump.

Medicamentul se administrează sub formă de picături.

Anticorpii monoclonali din formulă se obţin prin reproducerea celor naturali produşi de organismul uman pentru a lupta cu infecţiile.

"În ceea ce priveşte siguranţa, cele mai multe efecte secundare raportate au fost uşoare sau moderate, dar s-au observat şi reacţii legate de infuzie (inclusiv reacţii alergice), care trebuie monitorizate", a arătat EMA.

Organismul european de reglementare a medicamentelor a comunicat că studiul în timp real al combinaţiei produse de Regeneron continuă şi va sta la baza recomandării de aprobare a comercializării în UE. EMA mai analizează şi alte tratamente cu anticorpi, de la Eli Lilly şi Celltrion.

Regeneron a anunţat joi că o comisie independentă a stabilit că medicamentul împotriva coronavirusului are o "eficienţă clinică clară" pentru reducerea ratelor de spitalizare şi deces ale pacienţilor. AGERPRES/(AS - autor: Marius Hosu, editor: Mihaela Toth, editor online: Gabriela Badea) 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.