Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a anunţat luni un program prin care o persoană care a fost vaccinată împotriva COVID-19 - din grupul celor 92 de ţări cele mai sărace ale lumii - şi care a suferit efecte adverse grave, să poată fi astfel compensată, relatează EFE.

Programul vizează persoanele care au primit un vaccin prin platforma COVAX, creată de OMS şi de alte entităţi pentru a garanta un acces echitabil la aceste tratamente în ţările cu venituri medii şi mici.

Toate vaccinurile distribuite ca parte a acestui program au trecut etapele proprii de dezvoltare ale unui vaccin care îi garantează eficienţa, securitatea şi calitatea. Totuşi, toate aceste medicamente, inclusiv vaccinurile care au fost aprobate ca uz general, pot provoca în cazuri rare efecte adverse grave, a anunţat OMS într-un comunicat.

Peste 190 de ţări participă la COVAX. Dintre acestea, 92 de ţări cu venituri mici au fost selectate să primească vaccinuri finanţate de platformă.

Programul de acordare de compensaţii anunţat luni se aplică doar acestor ţări, a anunţat OMS. "Este vorba de primul şi unicul mecanism de acordare de compensaţii pentru daune provocate de vaccinuri care operează la scară internaţională", a precizat OMS.

Obiectivul este de a oferi acestui grup de ţări o procedură rapidă, justă şi transparentă pentru a primi compensaţii în cazurile "rare şi la efecte adverse grave, asociate distribuirii de vaccinuri prin COVAX până la 30 iunie 2022".

În acest fel, persoanele afectate nu vor fi nevoite să recurgă la tribunale şi să iniţieze procese ce pot fi lungi şi costisitoare.

La cele aproximativ 208 milioane de doze vaccin administrate în diferite ţări nu s-au raportat deocamdată cazuri de efecte adverse foarte grave.

În rare ocazii s-a observat o reacţie adversă la pacienţi cu antecedente de alergii, 4 sau 5 cazuri la un milion de persoane care au primit vaccinul Pfizer, sau 2 - 3 cazuri la un milion la vaccinurile de la Moderna, potrivit statisticilor realizate de SUA.

Pentru acest program de compensaţii, OMS a încheiat un acord cu societatea de asigurări Chubb Limited. AGERPRES/(AS-autor: Mihaela Nicolaescu, editor: Codruţ Bălu, editor online: Gabriela Badea) 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.