Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Consiliul de supervizare al Fondului naţional al asigurărilor de sănătate din Bulgaria a adoptat o măsură prin care personalul medical şi nemedical implicat direct în diagnosticarea, tratarea şi observarea pacienţilor confirmaţi cu COVID-19 în spitale şi centre oncologice va continua să fie plătit cu o sumă suplimentară de 1000 de leva (circa 511 euro) peste salariul lunar, a anunţat luni NHIF într-un comunicat citat de BTA.

De asemenea, personalul implicat direct în analizarea de eşantioane PCR prelevate pentru depistarea COVID-19, în laboratoare din cadrul sau din afara spitalelor, va beneficia de acelaşi supliment.

Potrivit aceloraşi reglementări, facilităţile de tratamente medicale vor fi plătite cu 10 leva pentru fiecare vaccin anti-COVID-19 administrat şi înregistrat în Sistemul naţional de informaţii medicale.

Numărul cazurilor confirmate de contaminare cu noul coronavirus înregistrate în Bulgaria de la debutul pandemiei de COVID-19 ajunsese duminică la 229.679, cu 9624 decese. Din martie anul trecut, în ţara cu aproape 7 milioane de locuitori au fost efectuate un total de 1.522.236 de teste.AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Toth, editor: Mariana Ionescu, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.