Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a avertizat marţi că resursele spitaliceşti din unele zone din America de Nord şi America de Sud sunt suprasolicitate ca urmare a creşterii numărului de infecţii cu noul coronavirus, relatează DPA.

''În toată regiunea noastră, în special în America de Nord şi America de Sud, multe spitale funcţionează la sau foarte aproape de capacitate (maximă)'', a declarat Clarissa Etienne, director al Organizaţiei Panamericane a Sănătăţii (PAHO), filiala regională a OMS pentru cele două Americi.

Etienne a amintit ratele ridicate de ocupare în unităţile de terapie intensivă, penuria de oxigen din anumite zone şi o ''explozie susţinută'' a cazurilor, care exercită presiune asupra unităţilor medicale.

''În ultima săptămână am avut peste 2,5 milioane de cazuri noi de COVID-19 în regiunea Americilor - mai mult de jumătate din totalul infecţiilor la nivel mondial. În aceeaşi perioadă, 42.000 de persoane din Americi şi-au pierdut viaţa din cauza pandemiei'', a precizat ea.

Statele Unite, Brazilia şi Mexic sunt unele dintre cele mai afectate ţări din regiune.

''Regiunea noastră şi lumea noastră nu reuşesc să controleze coronavirusul. În mult prea multe locuri politicile publice nu sunt congruente cu gravitatea situaţiei. Iar mulţi dintre noi am relaxat măsurile de control despre care ştim că sunt eficiente, care ne-au ajutat să rămânem sănătoşi şi să menţinem spitalele funcţionale până în prezent'', a adăugat Clarissa Etienne. AGERPRES/(AS - autor: Dana Purgaru, editor: Mihaela Moise, editor online: Simona Aruştei)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.