Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Grecia a început vaccinarea persoanelor vârstnice împotriva maladiei COVID-19, sâmbătă, după ce a imunizat mai întâi câteva zeci de mii de angajaţi din sectorul medical în prima fază a campaniei sale naţionale ce vizează limitarea răspândirii noului coronavirus, informează Reuters.

Peste 75.000 de angajaţi din sectorul medical şi din azilurile pentru vârstnici au primit deja prima doză a vaccinului produs de alianţa Pfizer-BioNTech, după ce Grecia a demarat o campanie de vaccinare, luna trecută, alături de celelalte state din Uniunea Europeană.

"Abia aşteptam. Vaccinul va salva oameni", a declarat Kassiani, o femeie în vârstă de 91 de ani, pentru televiziunea publică elenă, după ce a primit prima doză a acestui vaccin într-un spital din Atena.

Prim-ministrul grec Kyriakos Mitsotakis a declarat vineri că Grecia îşi propune să vaccineze aproximativ 2 milioane de persoane până la sfârşitul lunii martie. Grecia are o populaţie de aproape 11 milioane de locuitori.

Aflată în lockdown naţional din noiembrie, Grecia va relaxa anumite restricţii începând de luni, permiţând magazinelor non-esenţiale să se redeschidă pentru prima dată după o pauză de peste două luni, în baza unor semnale care par să arate că presiunea ce apasă pe sistemul public de sănătate începe să scadă.

Această ţară s-a descurcat mult mai bine pe durata pandemiei de coronavirus în comparaţie cu multe state europene, în pofida precarităţii sistemului ei de sănătate, grav afectat de o criză financiară care a durat mai mulţi ani.

Autorităţile sanitare elene au raportat un total de 147.860 de cazuri de COVID-19 de la începutul pandemiei şi 5.421 de decese asociate acestei boli. AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.