Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Vaccinul dezvoltat împotriva maladiei COVID-19 de compania farmaceutică AstraZeneca şi Universitatea Oxford ar putea să primească autorizaţia pentru utilizare în Elveţia în această lună, a anunţat sâmbătă cotidianul NZZ, citând două surse care au preferat să rămână anonime, informează Reuters.

Potrivit aceluiaşi cotidian, agenţia elveţiană cu rol de reglementare pe piaţa medicamentelor, Swissmedic, intenţionează să se întrunească spre sfârşitul lunii ianuarie pentru a autoriza vaccinul AstraZeneca-Oxford. Aceeaşi agenţie elveţiană a autorizat deja vaccinurile anti-COVID-19 create de alianţa Pfizer-BioNTech şi compania Moderna.

"Dacă totul se desfăşoară într-o manieră exemplară şi obţinem datele necesare în curând, următoarea decizie de aprobare (a unui vaccin, n.r.) ar putea fi luată foarte repede", a declarat un purtător de cuvânt al Swissmedic pentru cotidianul NZZ, care nu a precizat însă o dată certă la care vaccinul AstraZeneca-Oxford ar putea fi autorizat.

Elveţia a comandat deocamdată un total de 15 milioane de doze de vaccinuri anti-COVID-19, după ce a creat un fond special de 400 de milioane de franci elveţieni (449 de milioane de dolari) pentru achiziţionarea acestor seruri.

Cererea mare şi producţia limitată au făcut ca puţine vaccinuri să fie deocamdată disponibile în Elveţia, deşi guvernul de la Berna i-a asigurat pe cei 8,6 milioane de locuitori elveţieni că orice persoană care va dori să se vaccineze va putea să facă acest lucru, în regim de gratuitate, până la jumătatea anului 2021. AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.