Ucraina a închis vineri şcolile, restaurantele şi sălile de sport, instalând un nou lockdown, mai strict, împotriva răspândirii noului coronavirus în această ţară cu 41 de milioane de locuitori, transmite Reuters.
Numărul infecţiilor cu coronavirus din Ucraina a început să crească din nou în luna septembrie şi se menţin la un nivel relativ ridicat. Autorităţile ucrainene au înregistrat peste 1 milion de infecţii cu coronavirus şi 19.588 de decese au fost puse pe seama virusului până la data de 8 ianuarie.
Guvernul de la Kiev a decis intrarea în acest nou lockdown încă de la începutul lunii decembrie, când Ucraina înregistra în jur de 12.000 - 14.000 de infectări pe zi.
Noile măsuri, ce includ şi interzicerea adunărilor, sunt impuse până la data de 24 ianuarie.
În pofida apelurilor pentru restrângerea măsurilor de lockdown sau chiar pentru renunţarea la această strategie, preşedintele Volodimir Zelenski şi ministrul sănătăţii Maksim Stepanov au anunţat că este nevoie urgent de astfel de restricţii.
"Prin introducerea unei carantine mai stricte, începând de mâine, vom evita o mare creştere a numărului pacienţilor cu Covid-19 dar şi cu gripa sezonieră obişnuită. Astfel, vom reduce presiunea asupra spitalelor pentru că aceleaşi instituţii îi tratează pe toţi pacienţii cu aceste boli", a declarat ministrul Stepanov.AGERPRES/(AS - autor: Codruţ Bălu, editor: Mihaela Moise, editor online: Simona Aruştei)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |