

COD GALBEN: 19-05-2025 ora 10 Intre 19 mai, ora 21 – 20 mai, ora 06 se va semnala intensificări ale vântului
Uniunea Europeană a anunţat duminică o suplimentare cu 3,5 milioane de euro a asistenţei sale umanitare pentru migranţii ajunşi în Bosnia şi aflaţi în situaţie 'inacceptabilă', transmite AFP.
Aceste fonduri suplimentare, destinate 'ajutorării refugiaţilor şi migranţilor vulnerabili confruntaţi cu un dezastru umanitar în Bosnia', se adaugă celor 4,5 milioane de euro deja alocate de Bruxelles în aprilie 2020, a precizat Comisia Europeană într-un comunicat.
După ce un incendiu le-a devastat la 23 decembrie tabăra din apropierea oraşului Bihac (nord-vest), 1.000 de migranţi sunt fără adăpost, la frontierele UE, pe o vreme rece şi ploioasă.
Foto: (c) Dado Ruvic/REUTERS
'Situaţia este inacceptabilă. O găzduire adaptată iernii este indispensabilă pentru condiţii de viaţă umane, care trebuie garantate în orice moment', a subliniat şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, citat în comunicatul Comisiei.
Foto: (c) John Thys/Pool via REUTERS
Potrivit lui Borrell, 'autorităţile locale trebuie să-şi pună la dispoziţie structurile existente disponibile şi să furnizeze o soluţie temporară (de găzduire) în aşteptarea ca tabăra Lipa să fie reconstruită ca infrastructură permanentă'.
Comisia Europeană, care finanţează funcţionarea mai multor centre de primire pentru migranţi în Bosnia, şi Organizaţia Internaţională pentru Migraţii (OIM) reclamă redeschiderea unui centru la Bihac, care ar putea primi 2.000 de persoane, dar autorităţile locale şi cantonale se opun.
Chiar dacă ajutorul umanitar al UE 'va ajuta să le furnizeze persoanelor în nevoie un acces la articole de primă necesitate', 'există totuşi o nevoie urgentă de soluţii pe termen lung. Facem apel la autorităţi să nu lase oamenii în frig în mijlocul unei pandemii', a adăugat Borrell.
Centrul Lipa, deschis în aprilie în localitatea cu acelaşi nume, a fost abandonat la 23 decembrie de echipele OIM, care îl gestionau, pentru că nu erau întrunite condiţiile de găzduire a rezidenţilor pe timp de iarnă.
Centrul Lipa nu era racordat la electricitate şi nici la apă curentă. El a fost incendiat la scurt timp după aceea, cel mai probabil, conform poliţiei, chiar de migranţi pentru a protesta împotriva retragerii OIM.AGERPRES/(AS - editor: Irina Cristea, editor online: Andreea Preda)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | may 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
27 | 28 | 29 | 30 | 1 | 2 | 3 |
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |