Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Italia a amânat sâmbătă deschiderea staţiunilor sale de schi pentru 18 ianuarie, autorităţile regionale solicitând mai mult timp, fiind de părere că nu sunt reunite condiţiile pentru deschiderea prevăzută iniţial la 7 ianuarie, notează AFP.

"Se pare că nu sunt întrunite condiţiile pentru deschiderea instalaţiilor la 7 ianuarie", au apreciat autorităţile regionale, citate în decretul semnat sâmbătă de ministrul italian al sănătăţii, Roberto Speranza, amânând data deschiderii staţiunilor.

Începutul campaniei de vaccinare în Italia, duminica trecută, a intervenit după ce ţara a intrat din nou în lockdown chiar înainte de Crăciun, pentru a evita o explozie a contaminărilor în cursul sărbătorilor de sfârşit de an şi pentru a îndepărta spectrul unui al treilea val, temut de cadrele medicale.

Ţara, care a înregistrat sâmbătă 9.166 de cazuri noi şi 364 de morţi, speră că va continua în ianuarie campania de vaccinare cu 470.000 de injecţii prevăzute în fiecare săptămână.

Franţa, ca şi Italia, are în vedere o posibilă repornire a instalaţiilor mecanice în staţiunile montane cu începere de la 7 ianuarie. Purtătorul de cuvânt al guvernului de la Paris, Gabriel Attal, a temperat însă miercuri speranţele sectorului în cauză, afirmând că deschiderea la data respectivă este "puţin probabilă" în contextul unei rate de contaminare ridicate. AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Andreea Preda)

 

Citeşte şi:

 

Coronavirus: Indicatorul de răspândire a virusului în Italia, în creştere pentru a doua săptămână consecutiv

 

Coronavirus: În Italia a fost detectat un caz al noii tulpini la o persoană care nu a avut contacte cu Marea Britanie

 

Coronavirus: Italia a înregistrat 553 de noi decese; bilanţul morţilor a trecut de 70.000

 

Coronavirus: Bilanţul global a depăşit 83,4 de milioane de contagieri la început de an 2021

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.