

Cabinetul iranian a alocat miercuri 150.000 de dolari pentru familiile fiecăreia din cele 176 de victime aflate la bordul avionului ucrainean doborât în spaţiul aerian al Iranului în ianuarie, a relatat agenţia oficială IRNA, citată de Reuters.
"Cabinetul a aprobat acordarea de 150.000 de dolari sau echivalentul în euro, cât mai repede posibil, familiilor şi urmaşilor fiecăreia dintre victimele prăbuşirii avionului ucrainean", a transmis IRNA, care a citat o declaraţie a guvernului de la Teheran.
Gardienii Revoluţiei din Iran au recunoscut că au doborât din greşeală un avion al companiei Ukraine International Airlines la scurt timp după decolare, aparat pe care l-au confundat cu o rachetă, într-un context în care tensiunile cu SUA erau foarte ridicate. Cu câteva zile înainte de această tragedie aviatică, SUA îl uciseseră în Irak, cu ajutorul unei drone, pe comandantul Gărzilor Revoluţionare, Qassem Soleimani.
Ministrul drumurilor şi dezvoltării urbane din Iran, Mohammad Eslami, a declarat miercuri la televiziunea de stat că raportul final asupra prăbuşirii a fost trimis ţărilor participante la investigaţie. Majoritatea victimelor erau cetăţeni canadieni sau rezidenţi permanenţi, aminteşte Reuters. AGERPRES/(AS - autor: Gabriela Ionescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.