Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

În 2020, 50 de jurnalişti au fost ucişi şi aproape şapte din zece în ţări unde era pace şi nu în zone de război, a anunţat organizaţia Reporteri fără Frontiere (RSF) în bilanţul său anual, publicat marţi şi citat de France Presse.

Deşi numărul morţilor "rămâne stabil" în comparaţie cu cei 53 de jurnalişti ucişi în 2019, tot mai mulţi "sunt asasinaţi în ţări unde este pace", adică 34 de persoane, reprezentând 68% din numărul total al celor ucişi, subliniază ONG-ul francez care a stabilit acest bilanţ în perioada 1 ianuarie - 15 decembrie.

Proporţia jurnaliştilor ucişi în zonele de conflict este în continuă scădere, de la 58% în 2016 la 32% în acest an în ţări precum Siria şi Yemen sau "zone afectate de conflicte de intensitate scăzută şi medie" (Afganistan, Irak).

Mexicul este cea mai mortală ţară pentru profesie, cu 8 ucişi, urmat de India (4), Pakistan (4), Filipine (3) şi Honduras (3).

Dintre toţi jurnaliştii ucişi în 2020, 84% au fost vizaţi şi eliminaţi în mod deliberat, în comparaţie cu 63% în 2019.

"Unii au fost ucişi în condiţii deosebit de barbare", subliniază RSF.

RSF face referire la cazul jurnalistului mexican Julio Valdivia Rodriguez de la cotidianul El Mundo din Veracruz găsit decapitat în estul statului şi colegul său Victor Fernando Alvarez Chavez, redactor-şef al unui site de ştiri locale, tăiat în bucăţi în oraşul Acapulco.

În India, jurnalistul Rakesh Singh "Nirbhik" a fost "ars de viu" după ce a fost stropit cu gel hidroalcoolic foarte inflamabil, în timp ce jurnalistul Isravel Moses, corespondent al unui post de televiziune din Tamil Nadu, a fost ucis cu lovituri de macetă, relatează RSF.

În Iran, statul a fost cel care l-a condamnat la moarte şi apoi executat prin spânzurare pe administratorul canalului Telegram Amadnews, Ruhollah Zam.

Aproape douăzeci de jurnalişti de investigaţie au fost ucişi în acest an: zece anchetând asupra unor cazuri de corupţie locală şi deturnare de fonduri publice, patru în legătură cu mafia şi criminalitatea organizată şi trei asupra unor subiecte legate de probleme de mediu.

RSF face referire de asemenea la moartea a şapte jurnalişti care relatau despre manifestaţii în Irak, Nigeria şi Columbia, un "fapt nou", subliniază ONG-ul.

În prima parte a raportului său anual, publicat la mijlocul lunii decembrie, RSF a enumerat 387 de jurnalişti încarceraţi, "un număr istoric ridicat".

Federaţia Internaţională a Jurnaliştilor a anunţat, la rândul său, 2.658 de jurnalişti ucişi începând din 1990.AGERPRES/(AS - editor: Sorin Calciu, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.