Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) recomandă purtarea măştilor la reuniunile de familie de Crăciun şi la sărbătorile de sfârşit de an în Europa, a anunţat miercuri OMS, avertizând asupra riscului unui al treilea val al pandemiei de COVID-19 la începutul anului 2021, relatează AFP şi EFE.

Având în vedere evoluţia pandemiei de COVID-19 în Europa, "există un risc ridicat de reapariţie în primele săptămâni şi luni ale anului 2021", a declarat Biroul regional pentru Europa al OMS într-un comunicat, recomandând "purtarea unei măşti şi respectarea distanţării sociale" la petrecerile de sfârşit de an.

"Reuniunile ar trebui să aibă loc în aer liber, dacă este posibil, iar participanţii ar trebui să poarte măşti şi să menţină distanţa fizică. În spaţiile interioare, limitarea numărului de persoane şi asigurarea unei bune ventilaţii pentru a reduce riscul de expunere sunt esenţiale", a mai spus OMS în comunicat.

OMS-Europa, cu sediul la Copenhaga, a subliniat că întrunirile în spaţiile interioare pot fi deosebit de periculoase, deoarece se reunesc grupuri de oameni din diferite gospodării şi vârste diferite care poate nu au adoptat aceleaşi măsuri de prevenţie.

"Poate părea incomod să porţi măşti şi să păstrezi distanţa fizică cu prietenii şi familia, însă acest lucru contribuie semnificativ la siguranţa şi sănătatea fiecăruia", subliniază organizaţia, care recomandă evitarea aglomeraţiei în mijloacele de transport.

Pentru sărbătorile şi procesiunile religioase şi târgurile de Crăciun, OMS propune să se ia "serios" în considerare reducerea sau amânarea lor în ţările cu transmitere comunitară largă.

Serviciile religioase ar trebui să aibă loc în aer liber, ori de câte ori este posibil, sau să fie limitate ca mărime şi durată, cu distanţare fizică, ventilaţie, măsuri de igienă şi purtarea măştilor, indiferent de situaţia epidemică din zona în cauză, recomandă OMS.AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Moise, editor: Codruţ Bălu, editor online: Ada Vîlceanu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.