Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Autorităţile suedeze au anunţat marţi arestarea unei femei septuagenare, suspectată că şi-a ţinut fiul închis în casă timp de 28 de ani, acesta fiind descoperit, potrivit presei suedeze, într-un apartament situat la periferia Stockholm cu plăgi infectate, subnutrit şi cu dantura afectată, relatează AFP.

"Mama este suspectată de privare de libertate şi de vătămare corporală", a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al poliţiei, Ola Osterling.

Fiul, în vârstă de 41 de ani "a stat închis foarte mult timp" în apartamentul familiei, situat în Haninge, o suburbie a capitalei Stockholm, a precizat el.

Potrivit publicaţiilor Expressen şi Aftonbladet, femeia l-a ţinut închis timp de 28 de ani după ce l-a retras de la şcoală când avea 12 ani.

"Alerta a fost dată de o persoană din familie, după ce l-a văzut pe fiu", a confirmat procuratura într-un comunicat.

 


Foto: (c) Claudio BrescianiTT/EPA


Potrivit presei suedeze, bărbatul avea răni infectate la picioare, abia putea merge sau vorbi şi nu mai avea dinţi.

Poliţia nu a confirmat aceste detalii, însă a precizat că fiul femeii a fost spitalizat.

"Erau urină, murdărie şi praf. Mirosea a stricat (...) Nimeni nu mai făcuse curăţenie de ani de zile", potrivit persoanei care a făcut descoperirea, citată anonim de Expressen.

"Sunt şocată, am inima frântă, dar în acelaşi timp mă simt uşurată. Aştept această zi de 20 de ani pentru că mi-am dat seama că ea îi controlează în totalitate viaţa, însă nu mi-am imaginat niciodată aşa ceva", a spus ea.

"Sunt recunoscătoare că a primit ajutor şi că va supravieţui", a afirmat ea despre fiul femeii. AGERPRES/(AS - autor: Dana Purgaru, editor online: Adrian Dădârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.