Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Canada a anunţat duminică o nouă prelungire, până la 21 ianuarie 2021, a închiderii frontierelor sale pentru străinii a căror prezenţă nu este considerată esenţială, informează AFP.

Din luna martie, călătorii care sosesc în Canada, indiferent dacă sunt sau nu canadieni, sunt supuşi unei carantine obligatorii de 14 zile pentru a preveni răspândirea noului coronavirus.

La rândul său, graniţa Canadei cu Statele Unite rămâne închisă până pe 21 decembrie, ca parte a unui acord bilateral separat cu Washingtonul. Sunt permise doar comerţul cu bunuri şi mărfuri, precum şi călătoriile considerate esenţiale. Închiderea celei mai lungi frontiere terestre din lume a fost decisă în martie şi ar putea fi prelungită după 21 decembrie, a declarat guvernul canadian într-un comunicat.

Executivul canadian spune că "va fi în măsură" din 21 ianuarie să armonizeze posibilele prelungiri ale închiderii frontierelor între Statele Unite şi alte ţări din lume, precum şi decizia referitoare la carantina obligatorie.

Ottawa a anunţat, de asemenea, crearea unui cadru pentru "examinarea cererilor din partea organizaţiilor sportive de amatori de înalt nivel care doresc să organizeze" evenimente precum "campionate mondiale, calificări olimpice sau paralimpice, precum şi Cupe mondiale". Comunicatul de presă nu specifică evenimentele în cauză.

Oraşul Edmonton din Alberta (vestul ţării) doreşte să găzduiască la sfârşitul lunii decembrie Campionatele mondiale de hochei pentru junior într-un balon etanş, aşa cum a procedat toamna aceasta pentru sfârşitul sezonului ligii nord-americane de hochei pe gheaţă.

De la începutul lunii iunie, cetăţenii străini se pot alătura familiilor care locuiesc în Canada dacă sunt soţi, copii, părinţi sau tutori legali ai cetăţenilor canadieni. În caz contrar, sunt admise doar persoanele a căror prezenţă este considerată esenţială, aşa cum este cazul anumitor angajaţi.

Începând cu 2 noiembrie, persoanele care participă la un proiect-pilot în Alberta privind alternativele la carantină sunt scutite de la respectarea măsurilor de izolare. Aceşti călători sunt testaţi pentru COVID-19 când ajung în provincie printr-o anumită trecere a frontierei terestre sau la aeroportul din Calgary şi, dacă rezultatul este negativ, sunt scutiţi de carantină, cu condiţia să fie testaţi din nou peste o săptămână.

Până duminică, Canada a înregistrat peste 360.000 de cazuri de infectare cu noul coronavirus şi peste 12.000 de decese. AGERPRES/(AS - autor: Raluca Anghel, editor online: Alexandru Cojocaru)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.