Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Guvernul irlandez şi-a prezentat vineri planul pentru a permite irlandezilor să iasă din cea de-a doua lor carantină la 1 decembrie şi să petreacă Crăciunul cu familiile lor, în pofida celui de-al doilea val de COVID-19, relatează AFP.

"Eforturile şi sacrificiile fiecăruia dintre noi au avut rezultat. Vieţi au fost salvate", şi-a exprimat satisfacţia la radioteleviziunea publică irlandeză RTE premierul Micheal Martin, care a anunţat că, "începând de la 1 decembrie, ne vom întoarce" la restricţii mai puţin aspre privind limitarea răspândirii virusului.

"Flexibilizându-le, noi vom merge cât de departe posibil pentru a găsi cel mai bun echilibru între consideraţiile sanitare, economice şi sociale", a adăugat el.

Guvernul irlandez anunţase la jumătatea lunii octombrie o carantină naţională de şase săptămâni, în timpul căreia toate magazinele neesenţiale au fost închise, vizitele între familii interzise, dar şcolile au rămas deschise.

Începând de la 1 decembrie, muzeele, galeriile de artă, cinematografele, bibliotecile şi lăcaşurile de cult se vor putea redeschide, la fel şi magazinele neesenţiale, sălile de sport şi piscinele, însă doar pentru antrenamente individuale.

Irlandezilor li se va cere să poarte măşti pe stradă şi în medii de muncă aglomerate, precum şi în lăcaşurile de cult.

Restaurantele şi barurile care servesc mâncare îşi vor putea primi din nou clienţii începând din 4 decembrie, dar fără să se instaleze la aceeaşi masă persoane provenite din familii diferite, care au în continuare interdicţia de a se amesteca.

Această restricţie majoră, la fel ca interdicţia de a călători în afara comitatului de reşedinţă sau în străinătate (cu excepţia pentru locul de muncă) va fi totuşi ridicată din 18 decembrie până la 6 ianuarie, pentru o largă perioadă care cuprinde sărbătorile de sfârşitul anului, a indicat guvernul. Până la trei familii se vor putea reuni într-un spaţiu închis.

"Acesta nu va fi genul de Crăciun cu care eram obişnuiţi, dar va fi un moment foarte special când vom putea profita de un pic de relaxare faţă de greutăţile anului 2020 şi cele din aceste ultime săptămâni în special", a declarat Martin.

"Relaxarea" de Crăciun se va încheia la 7 ianuarie şi ţara va reveni atunci la restricţiile în vigoare înainte de 18 decembrie, "reevaluate" frecvent în funcţie de evoluţia pandemiei care a ucis deja peste 2.000 de persoane în Irlanda. AGERPRES/(AS-editor:Lilia Traci, editor online: Andreea Preda)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.