COD PORTOCALIU: 28-05-2025 ora 10 Intre 28 mai, ora 10 – 29 mai, ora 03 Fenomene vizate: se va semnala 28 mai, ora 10 – 29 mai, ora 03Fenomene vizate COD GALBEN: 28-05-2025 ora 10 Intre 28 mai, ora 10 – 28 mai, ora 23Fenomene vizate se va semnala 28 mai, ora 10 – 28 mai, ora 23Fenomene vizate COD GALBEN: 28-05-2025 ora 10 Intre 29 mai, ora 03 – 29 mai, ora 23Fenomene vizate se va semnala 29 mai, ora 03 – 29 mai, ora 23Fenomene vizate

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Mii de persoane s-au adunat miercuri în centrul Berlinului pentru a protesta împotriva planului cancelarului Angela Merkel ca parlamentul să legifereze acordarea de puteri guvernului federal de a impune restricţii în lupta contra răspândirii coronavirusului, astfel încât acestea să nu mai poată fi suspendate prin decizii ale justiţiei, transmit Reuters şi dpa.

Cele două camere ale parlamentului german urmează să adopte în cursul zilei o lege care ar permite guvernului de la Berlin să impună reguli de purtare a măştilor, restricţii în privinţa contactelor sociale, să închidă magazine, să interzică consumul de alcool în locurile publice şi să suspende evenimente sportive.

 


Chiar dacă majoritatea germanilor acceptă 'lockdown-ul uşor' în vigoare pentru stăvilirea unui al doilea val al epidemiei, criticii spun că legea va da guvernului prea multe puteri şi va pune în pericol drepturile cetăţenilor, fără aprobarea parlamentului.

 


Foto: (c) Christian Mang/REUTERS



Partidul de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) a comparat-o chiar cu Legea de împuternicire din 1933 care a deschis calea dictaturii naziste a lui Hitler.

Protestatarii de miercuri, care loveau în tigăi şi suflau în fluiere, nu purtau mască şi nu respectau distanţarea fizică. Unul dintre ei avea totuşi o mască pe care scria 'Botniţa lui Merkel', iar alţii purtau bannere cu slogane precum 'Pentru Iluminare. Pace şi libertate'.

Poliţişti în echipament antirevoltă au format cordoane pentru a-i împiedica pe manifestanţi să se apropie prea mult de clădirea parlamentului, Reichstag. De altfel, Ministerul de Interne a interzis adunările în faţa parlamentului şi în jurul acestuia.

 


Foto: (c) Christian Mang/REUTERS



Poliţia încearcă să evite repetarea incidentului din august când, în timpul unui marş de amploare contra restricţiilor antiepidemice, protestatari au luat cu asalt treptele Reichstagului, unii dintre ei agitând steagul extremiştilor de dreapta, Reichsflagge.

Imaginile au făcut înconjurul lumii şi au fost stârnite reacţii de condamnare din partea unor politicieni germani de vârf.

Germania a fost lăudată pentru felul în care a menţinut rata de infectări şi de decese sub cele din multe ţări vecine în prima fază a crizei, însă acum se află în mijlocul unui al doilea val, la fel ca mare parte din Europa.

Institutul Robert Koch a raportat miercuri că numărul infectărilor cu coronavirus a crescut cu 17.561 în ultimele 24 de ore, bilanţul total ajungând la 833,307, din care 13.119 decese.AGERPRES/(AS - autor: Irina Cristea, editor: Mariana Ionescu, imagine: ©AP, redactare video: Sergiu Olteanu, montaj: Gabriela Grecu, editori online: Andreea Lăzăroiu, Irina Giurgiu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.