Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Organizaţia radicală Stat Islamic a revendicat marţi responsabilitatea atacului de luni seara de la Viena soldat cu cel puţin patru morţi, informează Reuters, AFP şi dpa.

Organizaţia a revendicat atacul într-un mesaj postat pe site-ul Telegram de agenţia sa de propagandă Amaq, fără a aduce însă şi dovezi în acest sens.

Anunţul este însoţit de o fotografie cu un individ bărbos, despre care se afirmă că era un "soldat al Califatului" numit Abu Dagnah Al-Albany şi că a atacat trecători din capitala Austriei cu arme de foc, înainte de a fi împuşcat mortal de poliţişti.

Aşa-zisul Albany poartă în imagine şi un inel cu inscripţia "Mohamed este mesagerul lui Allah".

Câteva minute mai târziu, agenţia Amaq a postat şi o înregistrare video în care Albany jură credinţă liderului grupării Stat Islamic Abu Ibrahim al-Hashemi al-Quraishi, vorbind în arabă.

Numele Albany ar fi folosit în mod obişnuit cu referire la cineva cu origine albaneză, notează Reuters.

Autorităţile austriece l-au identificat pe atacator ca fiind un anume Kujtim Fejzulai, cu dublă cetăţenie austriacă şi nord-macedoneană, care fusese condamnat în aprilie 2019 la 22 de luni de închisoare după ce a încercat să ajungă în Siria pentru a se alătura organizaţiei Stat Islamic. El a fost însă eliberat condiţionat cu mai puţin de un an în urmă.AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Toth, editor: Mariana Ionescu, editor online: Irina Giurgiu)

 

Citeşte şi:

 

VIDEO LIVE UPDATE Austria: Focuri de armă în centrul Vienei, în apropierea unei sinagogi

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.