COD GALBEN: 28-10-2021 Intre 07:20 si 09:00 se va semnala local ceață care determină reducerea vizibilității sub 200 m in Județul Harghita;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Al doilea val al epidemiei de COVID-19 cu care se confruntă în prezent Europa nu va fi probabil ultimul şi ne putem teme de ''mai multe valuri succesive la sfârşitul acestei ierni'' şi în primăvara anului viitor, a apreciat Consiliul ştiinţific care consiliază guvernul francez, relatează AFP.

"Avem, aşadar, multe luni în faţă cu o situaţie extrem de dificilă", a avertizat organismul responsabil cu consilierea guvernului francez, în ultima sa notificare.

Postată online la sfârşitul săptămânii, notificarea este datată luni, 26 octombrie, cu două zile înainte de anunţul preşedintelui Emmanuel Macron cu privire la o nouă carantină instituită după apariţia celui de-al doilea val de COVID-19.

"Este foarte dificil de prezis cât va dura cel de-a doilea val, deoarece depinde chiar de virus, de mediul său climatic, de măsurile care vor fi luate pentru a limita circulaţia virusului, de acceptarea lor şi, prin urmare, de impact", scrie Consiliul ştiinţific.

"Putem trasa o ipoteză a unei ieşiri din al doilea val la sfârşitul acestui an sau la începutul anului 2021. Această ieşire ar trebui să fie însoţită de o revenire a circulaţiei virusului la un nivel foarte controlat (maximum 5.000 până la 8.000 de noi contaminări zilnice)", precizează organismul.

Prin anunţarea de noi restricţii cel puţin până la 1 decembrie, preşedintele Emmanuel Macron a precizat că obiectivul este să se ajungă la "circa 5.000" de cazuri de contaminări zilnic, faţă de între 40.000 şi 50.000 în prezent.

Oricare ar fi succesul măsurilor implementate, ele nu vor fi probabil suficiente "pentru a evita alte valuri, după al doilea", a avertizat Consiliul ştiinţific, care a recomandat carantina decisă în cele din urmă.

"Prin urmare, putem avea mai multe valuri succesive la sfârşitul iernii şi în primăvara lui 2021, în funcţie de mai multe elemente: starea climatică, nivelul şi eficienţa operaţională a strategiei de testare/urmărire/izolare (a cazurilor pozitive)", a adăugat organismul.

Prin urmare, guvernele din Europa se vor confrunta cu o "gestionare a valurilor succesive de reapariţie" a epidemiei, "până la apariţia primelor vaccinuri şi/sau tratamente", probabil în al doilea trimestru al anului 2021, a mai spus Consiliul ştiinţific francez. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Moise, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Gabriela Badea) 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.