Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Aşa-numitul guru american Keith Raniere a fost condamnat marţi la 120 de ani de închisoare, echivalentul închisorii pe viaţă, pentru diverse infracţiuni asociate sectei sale, NXIVM, prin care a întreţinut o reţea de sclave sexuale, relatează miercuri AFP şi dpa.

Sentinţa a fost pronunţată după aproximativ cinci ore de audieri la tribunalul federal din Brooklyn, în timpul cărora 15 victime au depus mărturie împotriva bărbatului în vârstă de 60 de ani, între care o femeie identificată doar sub numele de "Camila", care a declarat că a fost forţată să întreţină relaţii sexuale cu Keith Raniere de la vârsta de 15 ani.

"Eram un copil (...), mi-a furat tinereţea", a afirmat Camila, acum în vârstă de 30 de ani. "M-a manipulat pentru propria lui plăcere. Se aştepta să fiu disponibilă sexual tot timpul", a adăugat ea.

Mărturia ei a fost surpriza acestei audieri: ea nu a fost prezentă la procesul din iunie 2019, la finalul căruia Keith Raniere a fost găsit vinovat de cele şapte capete de acuzare formulate împotriva sa - între care exploatarea sexuală a unei adolescente de 15 ani, extorcare şi asociere criminală.

Celelalte victime prezente marţi l-au descris pe Keith Raniere ca fiind un "prădător", "un monstru", "un mincinos sadic şi patologic". Avea, potrivit lor, două feţe - pe de o parte, mentor şi seducător, pe de altă parte, manipulator.

Audierea de marţi marchează sfârşitul parcursului unui bărbat cu o putere de convingere ieşită din comun, venerat încă de zeci de persoane, în pofida dezvăluirilor despre el.

Keith Raniere a înfiinţat, în 1998, o organizaţie cu sediul în Albany, statul New York, numită NXIVM (pronunţată Nexium), care oferea cursuri de dezvoltare personală la preţuri exorbitante.

Încă de la început, această figură carismatică a întreţinut sub influenţa sa un cerc de 15-20 de femei, cu care făcea sex după bunul plac.

Într-o scrisoare redactată înainte de pronunţarea sentinţei sale, Keith Raniere şi-a susţinut nevinovăţia şi a afirmat că este "mândru de munca vieţii sale". El a refuzat să-şi exprime regretul şi a susţinut că "nu a rănit pe nimeni în mod intenţionat".

El a susţinut, de asemenea, că toate relaţiile sexuale cu membrele cultului au fost consensuale.

În 2015, Raniere a creat o a doua organizaţie piramidală paralelă, numită DOS, care era formată din "sclave" şi "stăpâni".

"Sclavele" au fost obligate să întreţină relaţii sexuale la discreţia "Marelui Maestru", un alt pseudonim al său. Unele au fost marcate cu iniţialele lui Keith Raniere cu ajutorul unui stilou cauterizant, care le ardea pielea.

Alte cinci persoane inculpate alături de Keith Raniere au pledat vinovat şi au evitat procesul. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Moise, editor: Dana Purgaru, editor online: Gabriela Badea) 

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.