Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Douăzeci şi patru de elevi francezi şi trei profesori care îi însoţeau au fost plasaţi luni seară în carantină într-un hotel din Atena, după ce unul dintre însoţitori a fost testat pozitiv cu virusul SARS-CoV-2, a informat o sursă din Poliţia portuară din Grecia, citată de AFP.

"Sunt toţi bine şi asimptomatici", a declarat pentru AFP o sursă din serviciile sanitare greceşti, care a dorit să îşi păstreze anonimatul.

Elevii şi însoţitorii lor au ajuns "luni dimineaţă pe aeroportul din Atena" unde s-au supus unor teste de depistare a noului coronavirus, înainte de a se îndrepta spre portul Pireu pentru "a se îmbarca pe un feribot cu destinaţia insulei turistice Santorini din Marea Egee", a declarat directorul biroului de presă al Gărzii de Coastă.

Însă luni după-amiază, autorităţile aeroportuare au informat poliţia portuară că testul efectuat unei profesoare care însoţea grupul de elevi a ieşit pozitiv, iar feribotul a fost nevoit să se reîntoarcă în portul Pireu luni seară, potrivit sursei.

Grupul va rămâne în carantină timp de 14 zile la hotelul Alimos, amplasat într-un cartier din Atena, conform protocolului sanitar în vigoare în Grecia.

Feribotul a fost dezinfectat, potrivit Poliţiei portuare.

De la deschiderea frontierelor pentru sezonului turistic la jumătatea lunii iunie, Grecia i-a obligat pe turiştii care ajungeau pe aeroporturile şi la graniţele sale terestre să se supună unor teste aleatoare de depistare a maladiei COVID-19.

Ţara s-a confruntat cu o creştere a cazurilor din septembrie, mai ales în regiunea Atenei după ce rezidenţii s-au întors din vacanţă.

Autorităţile sanitare elene au înregistrat în ultimele zile peste 500 de cazuri cotidiene.

În total, Grecia a raportat 25.808 de cazuri de la declanşarea epidemiei în februarie şi 520 de morţi asociate maladiei COVID-19. AGERPRES/(AS-autor: Mihaela Nicolaescu, editor: Florin Bădescu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.