Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Avocatul Poporului din Franţa a denunţat joi condiţiile de trai ''degradante şi inumane'' ale migranţilor aflaţi la Calais, în nordul ţării, relatează France Presse.

Pe fondul polemicilor după decizia prin care asociaţiile nemandatate de stat nu au permisiunea de a efectua distribuţie de alimente în centrul oraşului Calais, Avocatul Poporului a efectuat o vizită de două zile în teren.

Într-un comunicat, Claire Hédon trage un semnal de alarmă asupra ''condiţiilor de viaţă degradante şi inumane pe care le suportă exilaţii'', la mulţi dintre aceştia constatându-se o stare de epuizare fizică şi mentală.

Autoritatea independentă, însărcinată cu supravegherea respectării drepturilor şi a libertăţilor, a prezentat deja în această săptămână observaţiile sale tribunalului administrativ din Lille, sesizat de 13 asociaţii care au contestat decizia Prefecturii. ''Prin privarea exilaţilor de acces la un bun - distribuirea alimentelor -, măsura contestată constituie o discriminare bazată pe naţionalitate'', a susţinut ea.

''Accesul la hrană, la apă şi la igienă este dificil şi complex'', a reiterat joi Claire Hédon, care intenţionează să prezinte observaţiile sale şi Consiliului de Stat.

În timpul vizitei sale, Avocatul Poporului a constatat ''voinţa de a-i face invizibili pe exilaţii de la Calais'', unde 1.200 - 1.500 de migranţi doritori să ajungă în Marea Britanie, printre care femei şi copii de vârste mici, ''dorm direct pe pământ, ascunşi sub tufe, indiferent de condiţiile climatice''. AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Gabriela Badea) 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.