Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Pandemia cu noul coronavirus şi măsurile de izolare asociate au determinat creşterea cu 150 de milioane a numărului de copii care trăiesc în sărăcie, relevă o analiză publicată joi de UNICEF şi Salvaţi Copiii, citată de dpa.

De la începutul pandemiei, a fost înregistrată o creştere cu 15% a numărului de copii care trăiesc în sărăcie în ţările cu niveluri de venit scăzute şi medii, numărul total al copiilor aflaţi în această situaţie ridicându-se la circa 1,2 miliarde, potrivit celor două organizaţii.

Raportul mai notează că cei mai săraci copii ai lumii devin încă şi mai săraci şi avertizează că această stare de lucruri se va deteriora probabil în continuare în următoarele luni.

"Familii care erau pe punctul de a scăpa de sărăcie au fost trase înapoi sub prag, iar altele cunosc niveluri de sărăcie cu care nu s-au mai confruntat până acum", a subliniat într-un comunicat directoarea executivă a UNICEF, Henrietta Fore.

"Şi mai îngrijorător este că ne aflăm mai aproape de începutul acestei crize decât de sfârşitul ei", se menţionează în comunicat.

Agenţiile îndeamnă guvernele să extindă rapid aria de acţiune a sistemelor de protecţie socială, accesul la asistenţă medicală şi capacităţile de învăţământ de la distanţă.

"Copiii care rămân în urmă cu educaţia au un risc sporit de a fi forţaţi să muncească sau să se căsătorească prea devreme şi de a fi prinşi în ciclul sărăciei ani la rând de acum înainte", a punctat Inger Ashing, directoare executivă a organizaţiei Salvaţi Copiii.

Analiza are la bază date din peste 70 de ţări cu privire la accesul adecvat al copiilor la educaţie, medicamente, alimente, condiţii de locuit, sisteme de salubritate şi apă.AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Toth, editor: Mariana Ionescu, editor online: Ada Vîlceanu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.