

Cehia relaxează regulile de carantină, în pofida creşterii numărului de infectări cu coronavirus, a anunţat luni Ministerul Sănătăţii, transmite dpa.
Cei care au fost în contact cu o persoană infectată, dar nu prezintă simptome, nu vor mai trebui să intre automat în carantină dacă ambele persoane au purtat mască, a indicat ministrul sănătăţii, Adam Vojtech.
În schimb, contacţii asimptomatici vor trebui doar să-şi monitorizeze starea de sănătate.
Nici persoanele care au fost infectate cu coronavirus în precedentele 90 de zile nu mai trebuie să intre în carantină, dat fiind că au dezvoltat imunitate, a adăugat ministrul.
Cehia se confruntă recent cu o creştere a numărului de cazuri de infectare, după ce în primele luni reuşise să ţină sub control epidemia.
Rata de reproducere R0 a coronavirusului 'nu a fost cu siguranţă peste 2', dar a fost 'ridicată', a admis ministrul sănătăţii, menţionând că spitalele au în prezent capacitatea de a trata pacienţii cu COVID-19.
Până luni, Cehia raportase în total 36.200 de infectări cu coronavirus şi 456 de decese. În prezentă există 14.400 de cazuri active.AGERPRES/(AS - autor: Irina Cristea, editor: Lilia Traci, editor online: Adrian Dãdârlat)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |